O flotabilitate compromisă: un submarin care risca să nu mai iasă la suprafață. Nu era o simulare, ci chiar pe docurile șantierului naval din Cartagena, în 2013, când Navantia a făcut o dezvăluire care a cutremurat lumea apărării spaniole.
S-80A, mândria renașterii industriale a Spaniei, cântărea cu 75 până la 100 de tone în plus. Odată scufundată, ambarcațiunea ar fi rămas prizonieră a adâncurilor, deoarece forța lui Arhimede nu ar mai fi reușit să o ridice.
Miza nu era una abstractă: pe acest proiect se clădise speranța ca Spania să proiecteze și să construiască singură prima sa clasă de submarine după cel de-Al Doilea Război Mondial. Comanda fusese plasată în 2004, iar chila primului vas, Isaac Peral, fusese pusă în 2005.
Abia când proiectarea era aproape finalizată, eroarea a fost descoperită. Corectarea pe hârtie era imposibilă în acel stadiu: nu mai puteai șterge o simplă virgulă dintr-o foaie de calcul.
Se spune că tocmai o virgulă deplasată a generat surplusul de masă – o poveste care a făcut înconjurul cancelariilor tehnice, dar al cărei adevăr concret este că submarinul era deja în construcție și nu mai putea fi ușurat fără a sacrifica sistemele esențiale de luptă și propulsia anaerobă.
Intervenția americană care a adăugat 10 metri
Decizia a venit rapid, dar a fost dureroasă pentru un program gândit ca simbol al suveranității. În iunie 2013, Navantia a chemat în ajutor americanii de la General Dynamics Electric Boat. Paradoxul era evident: pentru a-și salva ambiția națională, Spania trebuia să importe expertiză străină.
Soluția a fost o intervenție chirurgicală navală: un inel suplimentar de carenă, care a adăugat 10 metri lungime. Isaac Peral a crescut de la 71 la 81,05 metri, iar deplasarea în scufundare a urcat de la 2.430 de tone la aproape 3.000 (2.965, potrivit Navantia).
Ordinea construcției a fost inversată, iar primul submarin, prea avansat pentru a fi modificat pe linia de asamblare, a fost lăsat în așteptare până în 2016, când inelul a fost sudat efectiv.
O întrebare care bântuie apărarea europeană
Modificarea a dat naștere unei noi denumiri oficiale: S-80 Plus. Lansarea, sperată mult mai devreme, a avut loc abia în mai 2021. Au urmat încă doi ani de teste înainte ca ambarcațiunea să fie declarată operațională. Factura a explodat pe măsură.
Bugetul inițial, de câteva sute de milioane de euro, a ajuns la 3,685 miliarde în 2018, apoi la peste 3,9 miliarde în 2019, iar estimările ulterioare indică aproximativ 3,935 miliarde de euro pentru toate cele patru unități.
Asta înseamnă aproape un miliard de euro pe submarin, la două decenii de la semnarea contractului. Următoarea copie, S-82 Narciso Monturiol, a intrat deja în probe pe mare – un test viu al dacă corecția din 2013 funcționează cu adevărat pentru fiecare nouă barcă.
Însă dincolo de povestea spaniolă, rămâne o întrebare care bântui coridoarele apărării europene: câte alte programe militare, încă pe planșe sau în faze incipiente de construcție, poartă cu ele erori de proiectare care vor ieși la lumină doar la primele încercări pe mare?
