Expansiunea continuă a universului reprezintă un fenomen cosmic fundamental, documentat științific începând cu secolul XX. Această dilatare a spațiului cosmic are loc constant și uniform în toate direcțiile, fiind măsurată prin intermediul constantei Hubble-Lemaître.
Descoperirea expansiunii universale a fost realizată în 1929 de către astronomul Edwin Hubble, care a observat că galaxiile îndepărtate se deplasează aparent cu viteze proporționale cu distanța față de Pământ.
Acest fenomen a fost teoretizat anterior de astronomul belgian Georges Lemaître, motiv pentru care legea care descrie această expansiune poartă numele ambilor oameni de știință.
Pentru cuantificarea expansiunii cosmice, astronomii utilizează constanta Hubble, notată H₀, exprimată în kilometri pe secundă per megaparsec.
Valoarea acestei constante, deși încă dezbătută în comunitatea științifică, este estimată între 67 și 74 km/s/Mpc, unde un megaparsec echivalează cu aproximativ 3,26 milioane de ani lumină. Efectele expansiunii sunt semnificative la scară cosmică.
O galaxie situată la 100 de milioane de ani lumină se îndepărtează cu aproximativ 7.000 de kilometri pe secundă, în timp ce una aflată la un miliard de ani lumină se deplasează cu 70.000 de kilometri pe secundă.
La marginea universului observabil, situat la aproximativ 46,5 miliarde de ani lumină, viteza aparentă de îndepărtare depășește viteza luminii, un fenomen permis deoarece reprezintă expansiunea spațiului însuși, nu deplasarea propriu-zisă a obiectelor.
Universul observabil, cu o rază de 46,5 miliarde de ani lumină, se extinde cu o viteză care depășește de peste cinci ori viteza luminii la marginile sale, acumulând sute de milioane de kilometri de spațiu nou în fiecare secundă.
Această expansiune este alimentată de energia întunecată, o forță încă insuficient înțeleasă de comunitatea științifică. La nivel local, efectele expansiunii sunt neglijabile, structurile precum sistemul solar sau galaxia noastră fiind menținute intacte de forța gravitațională.
Cu toate acestea, dacă expansiunea accelerată va continua conform observațiilor actuale, există posibilitatea ca în viitorul îndepărtat galaxiile cele mai distante să devină invizibile pentru observatorii tereștri, fiind împinse dincolo de orizontul observabil al universului.
