Imposibilitatea de a ne gâdila singuri este un fenomen legat de modul în care funcționează creierul și de capacitatea sa de a anticipa senzațiile. Atunci când încercăm să ne gâdilăm, creierul anticipează senzația, ceea ce duce la diminuarea intensității acesteia.
Neuroștiințificul David Eagleman de la Universitatea Stanford explică faptul că, înainte de a efectua o acțiune, creierul trimite mesaje către mușchi și zonele senzoriale pentru a pregăti corpul pentru senzația așteptată.
Această anticipare este esențială pentru coordonarea mișcărilor și reglarea răspunsurilor senzoriale. În cazul gâdilatului, creierul reduce intensitatea senzației anticipate, un proces cunoscut sub numele de scădere a eficienței senzoriale.
Când o altă persoană ne gâdilă, creierul nu poate anticipa exact senzația, deoarece acțiunea nu este inițiată de noi. Această lipsă de anticipare face ca senzația să fie mai intensă, bazându-se pe elementul de surpriză și incertitudine.
Creierul este surprins de stimulul extern și îi este dificil să proceseze impactul senzației. O excepție de la această regulă se întâlnește la persoanele cu schizofrenie, care pot avea dificultăți în a distinge acțiunile inițiate de ele de cele care vin din exterior.
Această dificultate ar putea explica de ce unele persoane cu schizofrenie pot fi capabile să se gâdile singure.
Conform lui David Eagleman, această lipsă de capacitate de anticipare este legată de o disfuncție în sistemul de predicție al creierului, ceea ce face ca granița dintre acțiunea auto-gestionată și acțiunea externă să devină neclară.
Incapacitatea de a ne gâdila singuri pare să fie legată de un mecanism de supraviețuire al creierului. Prin anticiparea și atenuarea senzațiilor propriilor acțiuni, creierul ne ajută să detectăm mai bine pericolele potențiale din exterior.
Această capacitate de a reduce intensitatea stimulilor interni ne permite să rămânem mai vigilenți în fața amenințărilor.
