Exportă de top în cacao, cafea, cauciuc, caju și ulei de palmier – și totuși, gospodăriile sale cumpără din străinătate tot mai multă mâncare. În 2024, Coasta de Fildeș a cheltuit 2.161 de miliarde de franci CFA pe produse alimentare importate, cu aproape 10% mai mult decât în anul precedent.
A devenit astfel al doilea cel mai mare importator de alimente din Africa de Vest, după Nigeria. Pentru o țară care domină piața globală a cacaoului, cifrele sună aproape ca o contradicție. Sub această performanță agricolă aparent strălucitoare, se ascunde o fisură reală.
Coasta de Fildeș produce masiv pentru export, dar o parte însemnată din ce se consumă zilnic acasă – de la orez la cartofi – continuă să vină din alte continente. Guvernul a tras concluzia: nu mai e vorba doar de securitate alimentară, ci de suveranitate.
Ministrul Agriculturii, Kobenan Kouassi Adjoumani, a spus-o clar: „Între securitate alimentară și suveranitate alimentară, am ales suveranitatea – să producem singuri ceea ce vrem să consumăm. ”
Poate Coasta de Fildeș să-și producă singură orezul?
Orezul este cel mai ilustrativ caz. În anii 1970, țara era autosuficientă la acest capitol. Apoi, pe măsură ce obiceiurile alimentare s-au schimbat, importurile au explodat.
Din 2012, autoritățile au încercat să inverseze trendul prin Programul Național de Investiții Agricole și Strategia Națională de Dezvoltare a Orezului. Ținta este ambițioasă: suveranitatea orezului până la sfârșitul anului 2026. Dar a produce mai mult nu mai este suficient.
Clima se schimbă vizibil în Coasta de Fildeș – precipitațiile devin imprevizibile, temperaturile cresc. Provocarea acum este să produci exact acolo unde condițiile sunt potrivite, cu culturi care pot face față unui mediu tot mai incert.
Autoritățile regândesc organizarea agricolă pe criterii de microclimat, investesc în semințe mai rezistente, irigații, mecanizare și sprijin tehnic. Scopul dublu: ferme mai reziliente și productivitate crescută în mod sustenabil.
Un exemplu concret vine din nord, unde cartoful era aproape inexistent pe harta producției. Primele studii în mai multe zone nordice au scos la lumină un potențial neexploatat până acum.
Cu sprijinul agențiilor naționale (ANADER, CNRA, GUDE-PME), guvernul vrea să construiască un sector local complet – de la sămânță la raft.
Beneficiile sunt clare: mai puține importuri, mai puțină valută care iese din țară, venituri stabile pentru fermieri și, pe termen lung, prețuri mai previzibile pentru consumatori.
Un plan continental pentru securitatea alimentară
Problema nu este doar a Coastei de Fildeș. În Africa subsahariană, consumul de orez crește cu aproximativ 6% pe an, potrivit FAO. Producția regională acoperă însă doar 60% din nevoi. Restul vine din import, lăsând statele vulnerabile la fluctuațiile pieței mondiale și la blocajele logistice.
Soluțiile încep să prindă contur la nivel continental. Prin programe de cooperare Sud-Sud, FAO a facilitat transferul de tehnologii și expertiză din China, Brazilia, Maroc, Vietnam și chiar Venezuela. Practici noi în irigație, mecanizare și recoltare au început să fie adoptate.
Pe lângă cooperarea tehnică, apare acum și un cadru economic: Zona de Liber Schimb Continental African (AfCFTA). Scopul este să reducă barierele tarifare și să armonizeze regulile comerciale, astfel încât produsele agricole să circule mai ușor între țările africane.
Lanțurile valorice regionale s-ar putea consolida, iar producătorii locali ar câștiga piețe noi. Totuși, comerțul singur nu va face minuni.
Infrastructura, logistica, capacitățile de stocare și standardele sanitare rămân blocaje reale care trebuie rezolvate înainte ca aceste schimburi să devină cu adevărat fluide.
