Africa se sfâșie chiar în acest moment. Spusă astfel, ideea pare scoasă dintr-un manual de istorie a planetei. Doar că procesul nu este o relatare din urmă cu milioane de ani. El se desfășoară aici, acum, dedesubtul unei lumi care nu-l vede.
La marginea estică a continentului, o fisură de 3.500 de kilometri taie teritoriul de la Marea Roșie până în Mozambic. De-a lungul ei, pământul cedează milimetru cu milimetru, într-un ritm pe care nimeni nu îl simte: 7 milimetri pe an, echivalentul creșterii unei unghii.
În spatele acestei linii de fractură stau două blocuri de rocă. Cel vestic, cunoscut drept placa nubiană, poartă aproape tot continentul și se deplasează spre apus. Cel estic, placa somaleză, cuprinde Etiopia, Kenya, Somalia și restul Cornului Africii și trage în sens opus.
Ce ascunde tripla răscruce din deșertul Afar?
Cum se explică ruptura tocmai aici, într-o regiune care părea construită să reziste? În zona Afar din Etiopia, un deșert neiertător, se întâlnesc trei falii majore: Riftul Etiopian, Marea Roșie și Golful Aden. O triplă răscruce, unică în lume.
Iar în studii recente, publicate în Nature Geoscience, cercetătorii au descris motorul nevăzut din spatele ei. Sub această răscruce se ascunde o pană de manta, adică o coloană enormă de rocă topită, care urcă din adâncul Pământului.
Ea încălzește scoarța de dedesubt, o subțiază și o obligă să cedeze. Geologul Emma Watts descrie procesul ca pe o inimă subterană: pulsațiile de magmă bat ritmic și forțează crusta să se întindă.
Dovezile viitorului există deja
Dovezile viitorului există deja. În depresiunea Afar, mai multe zone coboară sub nivelul mării. Între ele și apele Mării Roșii și ale Golfului Aden nu stă decât o barieră joasă de pământ. Bariera nu va rezista la nesfârșit.
De îndată ce va ceda, apele se vor năpusti în vale, iar Etiopia și Kenya vor ajunge sub apă, creând o mare interioară cu totul nouă. Peste zeci de milioane de ani, ceea ce altădată era o vale va deveni al șaselea ocean al planetei.
Iar bucata de uscat din est, astăzi parte din Africa, va pluti ca un continent de sine stătător, înconjurat de ape. Până atunci, fiecare an adaugă o fărâmă la această despărțire.
La scară geologică, fărâma devine prăpastie, iar harta lumii se rescrie într-un ritm pe care ochii nu îl văd, dar despre care specialiștii nu mai au nicio îndoială.
