CIA se joacă de-a Jurassic Park și vrea să resusciteze mamutul lânos: cum explică asta

Curiozitate.ro

Lumea se apropie din ce în ce mai mult de o catastrofa climatică, pe măsură ce oamenii continuă să distrugă habitatele, să polueze oceanele și să pompeze gaze cu efect de seră în atmosferă.

Așa cum stau lucrurile în prezent, animalele sunt în pericol. Specii întregi dispar într-un ritm amețitor și, în timp ce mulți se străduiesc să oprească problemele cauzale, alții caută metode ceva mai abstracte.

Oamenii de știință au încercat clonarea unor mostre de ADN din timpurile străvechi pentru a resuscita specii care au dispărut. Ei au anunțat recent că tigrul tasmanian va fi primul animal care va fi „readus la viață”, iar CIA pare să fie foarte interesată de această tehnologie. Potrivit portofoliului, firma de capital de risc a CIA s-a alăturat altor investitori cu renume pentru a pompa bani în Colossal Biosciences.

În timp ce alte companii au pus ochii pe animale mai mici, Colossal Biosciences sare direct la bătrânul și gigantul mamut lânos.

Potrivit Colossal, rezultatul final nu va fi din punct de vedere tehnic un mamut lânos, ci mai degrabă o copie a acestuia, sub forma unui elefant un pic mai rezistent la frig. Apoi va fi returnat în habitatul de bază al mamuților și va restabili Stepa Mamutului.

Ce urmărește CIA, de fapt

Firește, toată lumea se întreabă ce intenții are agenția guvernamentală americană, de fapt. Într-un comentariu, compania a afirmat că investiția nu are legătură cu aceste animalele, în sine, ci mai mult despre capacitatea tehnologiei moderne de a readuce la viață o astfel de ființă.

Cu alte cuvinte, potrivit propriilor declarații, guvernul american vrea să știe tot ce mișcă în biotehnologie, deoarece readucerea la viață a unei specii dispărute ar marca un salt tehnologic cu implicații în absolut orice, de la conservare la medicină.

În mod evident, mutarea CIA ar putea naștere unor speculații, ba chiar fiind capabilă să genereze adevărate teorii ale conspirației, care mai de care mai science fiction.

Lasă un comentariu