Chongqing, o metropolă din China, deține titlul de cel mai mare oraș din lume ca suprafață, întinzându-se pe peste 82.400 de kilometri pătrați, o arie mai vastă decât țări precum Austria, Irlanda sau Panama.
Această megalopolă, situată în centrul-sud al Chinei, la confluența râurilor Yangtze și Jialing, reprezintă un exemplu remarcabil de dezvoltare urbană în context geografic complex.
Configurația unică a orașului este caracterizată de un relief muntos spectaculos, cu dealuri abrupte și văi adânci, care a determinat o dezvoltare urbană tridimensională distinctă.
Infrastructura orașului s-a adaptat acestei topografii provocatoare, incluzând drumuri care șerpuiesc pe versanții munților, linii de metrou care traversează clădirile și sisteme de telecabine care leagă diferitele niveluri ale orașului.
Din punct de vedere demografic, Chongqing găzduiește o populație de peste 32 de milioane de locuitori, comparabilă cu populația întregii Canade. Deși municipalitatea include atât zone urbane, cât și rurale, peste 70% din locuitori sunt concentrați în zonele urbane.
Evoluția demografică a fost spectaculoasă, populația crescând de la aproximativ 2,3 milioane în anii 1970 la aproape 29 de milioane în 1997. Istoria orașului se întinde pe mai bine de trei milenii, Chongqing fiind un important centru strategic și comercial încă din perioada antică.
În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, orașul a servit ca capitală provizorie a Chinei. În prezent, își menține poziția strategică ca centru logistic major pentru China interioară și simbol al dezvoltării economice naționale.
Această megalopolă se încadrează în contextul mai larg al urbanizării masive din China, țară care preconizează că până în 2050 aproximativ 70% din populația sa va locui în mediul urban, comparativ cu 36% în 2002.
Deși dimensiunile și populația sa sunt impresionante, Chongqing rămâne relativ puțin cunoscută în afara Asiei, parțial din cauza distribuției populației sale pe un teritoriu vast și a percepției eronate ca zonă predominant rurală.
