În fiecare an, milioane de pacienți primesc substanțe toxice care le distrug celulele, le provoacă căderea părului și îi fac să se simtă rău luni întregi.
Acest tratament poartă numele de chimioterapie și, în ciuda efectelor sale devastatoare, rămâne una dintre cele mai eficiente arme împotriva cancerului. Dar cum poate ceva atât de brutal să aducă vindecarea?
Pentru a înțelege de ce funcționează această otravă controlată, trebuie mai întâi să pătrundem în natura profundă a cancerului și în cursa contracronometru pe care o duc celulele tumorale. Cancerul nu este o invazie externă. Este, de fapt, o trădare internă.
Propriile dumneavoastră celule, programate în mod normal să se dividă într-o manieră ordonată și apoi să moară la momentul potrivit, își pierd brusc aceste mecanisme de siguranță. O mutație genetică, adesea multiplă, rupe controalele care reglează diviziunea celulară.
Rezultatul este că aceste celule se înmulțesc fără oprire, ignorând semnalele care ar trebui să le ordone să încetinească sau să se autodistrugă.
Ele formează mase care se infiltrează în țesuturile sănătoase, deturnează alimentarea cu sânge în propriul lor beneficiu și pot chiar migra către alte organe pentru a crea metastaze.
Problema majoră pentru orice tratament apare din faptul că aceste celule canceroase sunt, în esență, propriile dumneavoastră celule. Ele poartă ADN-ul dumneavoastră și nu sunt bacterii sau viruși ușor de identificat ca fiind străini. Sunt o parte din dumneavoastră, dar dereglată.
Această asemănare face ca țintirea lor selectivă să fie extrem de dificilă. Aici intervine chimioterapia, cu o logică brutală, dar eficientă. Deși celulele canceroase sunt greu de distins de cele sănătoase, ele posedă totuși o caracteristică distinctivă: se divid mult mai rapid.
Acolo unde o celulă normală se divide ocazional și controlat, o celulă canceroasă intră într-un ciclu de diviziune frenetic și neîncetat. Tocmai această hiperactivitate constituie călcâiul lui Ahile. Agenții chimioterapici vizează celulele aflate în diviziune activă.
Ei interferează cu diferite etape ale ciclului celular, în funcție de clasa lor. Unii deteriorează direct ADN-ul, împiedicând replicarea acestuia. Alții blochează formarea fusului de diviziune, acea structură care permite cromozomilor să se separe în timpul diviziunii.
Alții perturbă sinteza nucleotidelor necesare pentru construirea de noi catene de ADN. Principiul este simplu: dacă o celulă încearcă să se dividă în timp ce este expusă la aceste molecule, ea moare sau devine incapabilă să se reproducă.
Iată însă și problema incontestabilă: chimioterapia nu face distincția între o celulă canceroasă care se divide și o celulă sănătoasă care se divide. Ea lovește orbește orice celulă aflată în faza de diviziune activă.
Or, corpul dumneavoastră posedă mai multe tipuri de celule care se reînnoiesc în mod natural într-un ritm rapid. Pe de o parte, celulele din măduva osoasă, care produc globulele roșii și albe. Pe de altă parte, celulele foliculilor de păr care generează firele de păr.
Nu în ultimul rând, celulele mucoasei intestinale, care se regenerează la fiecare câteva zile, și cele ale mucoaselor bucale. Toate aceste celule reprezintă pagube colaterale ale chimioterapiei.
De aceea, pacienții își pierd părul, suferă de greață, dezvoltă ulcere bucale și își văd sistemul imunitar slăbit. Distrugerea celulelor din măduva osoasă explică anemia și vulnerabilitatea crescută la infecții.
Este un calcul medical implacabil: să se provoace suficientă distrugere pentru a ucide celulele canceroase, menținând în același timp pagubele aduse țesuturilor sănătoase sub pragul fatal. De ce funcționează totuși această abordare?
Pentru că celulele canceroase, în frenezia lor de diviziune, sunt proporțional mai vulnerabile. Ele petrec mai mult timp în fazele ciclului celular în care agenții chimioterapici sunt activi. În plus, celulele normale posedă, de obicei, mecanisme de reparare a ADN-ului mai eficiente.
Ele pot uneori repara daunele provocate de chimioterapie, acolo unde celulele canceroase, deja instabile genetic, eșuează. Protocoalele de chimioterapie exploatează această diferență de vulnerabilitate. Tratamentele sunt administrate în cicluri, cu perioade de repaus între cure.
Aceste pauze permit țesuturilor sănătoase să se recupereze parțial, în timp ce tumora, sub presiune constantă, continuă să regreseze. Chimioterapia clasică rămâne un instrument puternic, dar medicina modernă dezvoltă abordări din ce în ce mai țintite.
Terapiile direcționate vizează mutații specifice prezente doar în celulele canceroase. Imunoterapia trezește sistemul imunitar pentru a recunoaște și ataca tumorile. Aceste noi strategii reduc pagubele colaterale, îmbunătățind în același timp eficacitatea.
Dar pentru multe tipuri de cancer, chimioterapia convențională rămâne de neînlocuit, adesea în combinație cu alte tratamente. Eficacitatea sa se bazează pe un echilibru precar: exploatarea diferenței dintre celulele sănătoase și cele canceroase, chiar dacă această diferență este uneori slabă.
Este un tratament imperfect pentru a combate o boală care exploatează mecanismele fundamentale ale vieții însăși. O otravă măsurată împotriva unei multiplicări anarhice. O distrugere controlată pentru a păstra ceea ce poate fi salvat.
