Cercetătorii de la Stanford au transformat rocile în capcane naturale pentru CO2

Curiozitate.ro

Cercetătorii de la Stanford au transformat rocile în capcane naturale pentru CO2

Reducerea emisiilor de dioxid de carbon este esențială în contextul urgenței climatice. Deși se fac eforturi pentru a limita poluarea, acumularea CO2 în atmosferă rămâne o problemă.

Capturarea și stocarea acestuia sunt vitale, iar cercetătorii de la Universitatea Stanford au realizat o descoperire remarcabilă: utilizarea rocilor pentru a absorbi eficient CO2.

Acest studiu, coordonat de chimistul Matthew Kanan, se bazează pe o tehnică veche adaptată nevoilor contemporane, transformând mineralele din roci pentru a le face mai reactive cu dioxidul de carbon.

Echipa a folosit oxid de calciu, cunoscut pentru reactivitatea sa, și silicat de magneziu, mai inert. Când sunt încălzite, aceste minerale suferă o reacție de schimb de ioni, făcându-le mai reactive cu CO2.

Expuși la aer și umiditate, ele captează CO2 și formează carbonati solizi, blocând carbonul într-un mod stabil și durabil. Rezultatele experimentelor au fost impresionante; în doar două ore, aceste minerale au prins tot CO2 disponibil, formând noi compuși carbonati.

Acest proces este mult mai rapid decât eroziunea naturală, anterior principalul mecanism de absorbție a CO2 de către roci. Această tehnologie are aplicații promițătoare, în special în agricultură, unde mineralele tratate pot fi răspândite pe terenuri mari.

Aceasta nu doar că ar capta CO2, dar ar și îmbunătăți calitatea solului, servind ca un înlocuitor pentru carbonatul de calciu. Totodată, aceste minerale ar elibera siliciu, benefic pentru plante, întărindu-le și îmbunătățindu-le randamentul.

Acțiunea dublă de captare a carbonului și fertilizare a solului face ca soluția să fie atractivă pentru agricultura modernă.

Reziduurile miniere, o resursă subexploatată generată anual în cantitate de peste 400 de milioane de tone la nivel mondial, ar putea fi cheia implementării pe scară largă a acestei tehnologii. Studiul complet a fost publicat în revista Nature.