Structuri neobișnuite au fost identificate în adâncimile mantalei terestre, sub Oceanul Pacific, conform unui studiu realizat de cercetători de la Institutul Geologic al ETH Zurich.
Aceste formațiuni au fost detectate prin analiza undelor seismice generate de cutremure și ridică întrebări referitoare la înțelegerea actuală a dinamicii interne a Pământului.
Mantaua terestră, stratul extins de rocă situat între crusta și nucleul planetei, se află într-o continuă mișcare și joacă un rol fundamental în mișcarea plăcilor tectonice și în activitatea vulcanică.
Oamenii de știință utilizează undele seismice pentru a explora interiorul Pământului, deoarece viteza și traiectoria acestor unde variază în funcție de densitatea și compoziția materialelor prin care trec, permițând astfel cartografierea structurilor subterane.
În regiunea de sub Oceanul Pacific, analiza datelor seismice a relevat zone în mantaua inferioară unde undele încetinesc în mod neașteptat. Acest fenomen sugerează prezența unor structuri care sunt fie mai reci, fie au o compoziție chimică diferită față de roca topită înconjurătoare.
Existența acestor anomalii dispersate reprezintă o provocare pentru modelele geologice actuale. În mod normal, formațiunile neobișnuite detectate în manta sunt asociate cu procesul de subducție, prin care plăcile tectonice coboară în interiorul Pământului.
Totuși, sub Oceanul Pacific, această explicație este considerată mai puțin probabilă, dat fiind că zona se află deasupra unei singure plăci tectonice de mari dimensiuni. Prin urmare, prezența acestor structuri pune sub semnul întrebării modelele clasice ale dinamicii mantalei.
Echipa de cercetare de la ETH Zurich a avansat mai multe ipoteze pentru a explica originea acestor formațiuni.
O posibilitate este că acestea ar reprezenta vestigii foarte vechi, datând de la formarea Pământului acum aproximativ 4 miliarde de ani, care au supraviețuit proceselor geologice interne ce au modelat planeta.
O altă ipoteză sugerează că ar putea fi acumulări de roci bogate în fier, formate treptat de-a lungul erelor geologice prin mișcările din manta. Aceste materiale, fiind potențial mai dense, s-ar fi putut concentra în anumite zone, modificând local viteza de propagare a undelor seismice.
Descoperirea acestor structuri neexplicate are implicații semnificative pentru studiul evoluției interne a Pământului. Prezența lor indică faptul că dinamica mantalei ar putea fi considerabil mai complexă decât se presupunea anterior.
Dacă aceste formațiuni sunt de origine antică, ele ar putea conține informații valoroase despre primele etape ale formării Terrei și despre modul în care elementele chimice s-au distribuit în interiorul planetei. Determinarea naturii exacte a acestor structuri rămâne o provocare științifică.
În prezent, informațiile disponibile se bazează preponderent pe variațiile de viteză ale undelor seismice, date care permit deducerea densității și compoziției materialelor, dar nu sunt suficiente pentru a elucida complet misterul.
Cercetătorii speră ca progresele viitoare în tehnicile de investigare, cum ar fi modelarea computerizată avansată sau analiza conductivității termice a materialelor din manta, să ofere clarificări suplimentare asupra originii și caracteristicilor acestor structuri subterane.
