Doisprezece ani a funcționat. Cincizeci și cinci de ani va dura să dispară. În inima turbăriilor din Finistère, centrala nucleară Brennilis ilustrează cel mai bine prăpastia dintre visul unei energii nucleare curate și coșmarul demontării.
Opriți forțat în 1985, acest reactor minuscul, un simplu prototip de 70 de megawați, nu-și va returna terenul moșului Breton mai devreme de 2040. Iar factura a explodat fără limite: aproape 850 de milioane de euro.
Costul total, de fapt, a fost înmulțit de 20 între 1985 și 2005, ajungând la 482 de milioane de euro – o sumă pe care Curtea de Conturi o raporta deja atunci. Apoi s-a dublat din nou până astăzi. Ultima estimare, publicată în rapoartele EDF, arată o creștere de 30% față de 2005, exclusiv inflația.
Dar surprizele nu s-au oprit: între costurile de funcționare și întreruperile administrative, creșterea atinge 208% din 2012 până în 2023, cu un decret de dezmembrare anulat în 2012 și o perioadă de așteptare de ani de zile pentru o nouă autorizație.
Dificultățile demontării unui prototip unic
Povestea acestui reactor uitat începe în 1967, când Franța testa o tehnologie ambițioasă: apă grea și dioxid de carbon, departe de standardele actuale.
Cu doar 70 de megawați și 106.000 de ore de funcționare, a produs 6.235 TWh – o cantitate modestă, aproape anecdotică la scara flotei nucleare franceze. Dar exact această unicitate l-a făcut imposibil de demontat industrial.
Fără feedback la scară largă, fără metode standardizate, fiecare pas a fost o premieră. Și totuși, 99% din radioactivitate a dispărut de mult de pe sit. Ultimul procent concentrează întreaga complexitate: beton contaminat, componente radioactive dezinfectate cu resurse faraonice.
Regula e simplă: primele 99% progresează rapid, ultimul procent costă o avere și durează ani. Așa se face că instalația va necesita aproximativ de trei ori mai mult timp pentru a dispărea decât a funcționat.
Decretul care autorizează ultima fază – demolarea incintei reactorului – a fost publicat pe 28 septembrie 2023. Lucrările ar fi trebuit să înceapă la începutul anului 2024, dar au fost amânate. Durata estimată acum: șaptesprezece ani, până în 2041.
Abia atunci urmează „întoarcerea la iarbă”, un obiectiv simbolic stabilit în anii 1990 sub presiunea locuitorilor, care vor să vadă turbăriile revenind la aspectul lor inițial.
Până atunci, EDF mai are în conturi 90 de milioane de euro în potențiale costuri suplimentare, doar pentru blocul reactorului.
Ce ne învață un reactor experimental despre viitorul nuclear?
Suntem la patruzeci de ani de la oprirea reactorului, iar surprizele bugetare continuă. Dar Brennilis nu este un caz izolat: Autoritatea de Securitate Nucleară arată că 36 de instalații nucleare au fost deja închise sau sunt în curs de dezmembrare la sfârșitul anului 2023.
Fiecare are propriile constrângeri, dar acest mic prototip rămâne cel mai emblematic prin durata proiectului. Întrebarea care se ridică acum depășește cu mult Finistère-ul.
Dacă un reactor experimental de 70 de megawați, cu doar 12 ani de funcționare, necesită o jumătate de secol și aproape un miliard de euro pentru a dispărea, ce se va întâmpla cu cei 56 de reactoare de putere care se apropie acum de 60 de ani de viață?
Sunt cu siguranță mai standardizate, dar și disproporționat de mari, cu volume de beton și materiale radioactive de neimaginat.
Brennilis nu a fost decât un prototip izolat, dar lecția pe care o lasă este una pe care întreaga Franță va trebui să o învețe atunci când va veni rândul giganților actualei flote.
