Cine a fost, de fapt, cel mai mare arahnid care a trăit vreodată? Tradiția spune că nu o păianjenă, ci un scorpion. Însă cercetări relativ recente sugerează că ar trebui să ne uităm din nou la arborele genealogic al cheliceratelor — ramura de artropode din care fac parte arahnidele.
Arahnidele sunt o clasă de artropode chelicerate, adică animale cu chelicere — piese bucale specializate. În acest grup intră păianjenii, scorpionii, acarienii și opilionii.
În schema clasică, cheliceratele sunt împărțite în trei ramuri majore: arahnidele, limulele (crabii potcoavă, ordinul Xiphosura) și scorpionii de mare (ordinul Eurypterida). Aceasta este versiunea de manual, acceptată mult timp.
Un studiu publicat recent propune însă altceva: limulele și scorpionii de mare ar putea fi, de fapt, cuibărite în interiorul arahnidelor.
Noua filiație, bazată pe analize moleculare, susține că grupurile de chelicerate terestre — păianjeni și scorpioni — au apărut înaintea celor marine — limule și scorpioni de mare. Deși această concluzie are suport genetic, ea nu se potrivește, deocamdată, cu ceea ce indică arhivele fosile.
Dacă rămânem în cadrul viziunii tradiționale (fără a include limulele și scorpionii de mare în arahnide), cel mai mare arahnid în viață este o păianjenă. Există două candidate.
Mygala Goliat (Theraphosa blondi) este considerată cea mai masivă: corpul propriu-zis — cefalotoracele și opistosomul, fără picioare — poate ajunge la aproximativ 12 cm, iar cu tot cu picioare anvergura atinge în jur de 28 cm, pentru o greutate de circa 170 de grame.
Dacă privim strict dimensiunea în deschidere, recordul ar putea aparține speciei Heteropoda maxima, din familia Sparassidae. Endemică în provincia Khammouane din Laos, această păianjenă atinge o anvergură a picioarelor de aproximativ 30 cm. A fost descoperită surprinzător de târziu, abia în 2001.
Arhivele fosile schimbă însă nuanța. Cel mai mare arahnid cunoscut, tot în accepțiunea tradițională, nu a fost un păianjen, ci un scorpion: Brontoscorpio anglicus.
Acesta a trăit în intervalul silurian–devonian, cuprins între acum 450 și 350 de milioane de ani, și putea atinge aproape un metru în lungime. Trebuie menționat totuși că specia este cunoscută dintr-un singur fragment: un „deget” liber al pedipalpei drepte, una dintre lamele cleștișorului drept.
Dacă includem în ecuație și limulele, respectiv scorpionii de mare, ierarhia se răstoarnă. Cel mai mare „arachnid” în viață nu mai este o păianjenă, ci o limulă.
Conform unui studiu publicat în 2017 în Journal of Asia-Pacific Biodiversity, cea mai mare specie actuală, Tachypleus tridentatus, poate ajunge la aproape 80 cm lungime.
Iar privirea de ansamblu asupra fosilelor ar muta titlul absolut către un reprezentant al scorpionilor de mare din grupul euripteridelor, dispăruți astăzi. Datele sugerează că mulți dintre acești vechi prădători marini se apropiau ca mărime de un om.
Cea mai mare specie cunoscută este Jaekelopterus rhenaniae, identificată în 2007, ale cărei clești atingeau până la 46 cm. Pe baza acestor clești, cercetătorii au estimat că lungimea corpului era de aproximativ 2,5 metri.
