Timp de secole, destinul civilizației maya a stârnit fascinație și nedumerire. Cum a ajuns un popor atât de avansat să-și vadă marile orașe prăbușindu-se și cultura împinsă spre uitare? O cercetare genetică publicată în Current Biology răstoarnă o parte din aceste presupuneri.
Analiza genomurilor unor schelete descoperite lângă vechea cetate Copán arată că mayașii nu au dispărut. Au supraviețuit, s-au adaptat și trăiesc astăzi prin milioanele de descendenți.
În vestul Hondurasului de astăzi, Copán a fost una dintre marile capitale ale lumii maya în perioada clasică (250–900 d.Hr.). Renumită pentru stêlele sculptate și hieroglifele sale, cetatea era și un nod strategic între înaltele platouri mexicane și câmpiile joase ale zonei maya.
În anul 426, un bărbat venit din altă parte, K’inich Yax K’uk’ Mo’, a întemeiat aici o dinastie care avea să dăinuie mai bine de patru secole. Inscipțiile vechi îi sugerau originea străină, dar dimensiunea reală a schimburilor umane din regiune rămânea neclară.
Pentru a înțelege mai bine această istorie, o echipă internațională condusă de Shigeki Nakagome, de la Trinity College Dublin, a secvențiat genomurile a șapte indivizi îngropați la Copán.
Miza era dublă: să fie reconstituite mișcările de populație și structura socială, dar și să fie evaluat impactul prăbușirii civilizației. Rezultatele conturează o imagine surprinzător de complexă. Fiecare individ avea o linie maternă diferită, semn al unei diversități genetice notabile.
Doi bărbați împărtășeau aceeași linie pe cromozomul Y – deci un strămoș masculin comun –, fără a fi rude apropiate. Unul, înhumat într-un mormânt bogat, ar fi putut fi un conducător dinastic; celălalt, așezat alături, pare să fi fost o victimă a unui sacrificiu ritual.
Cercetătorii au analizat inclusiv genomul unui „suveran dinastic” îngropat la Copán. Credit imagine: Seiichi Nakamura. Și mai revelator este faptul că aceste genomuri indică o continuitate genetică între mayașii de odinioară și populațiile indigene de astăzi.
Comparând datele cu genomuri moderne ale populațiilor amerindiene și cu ADN antic din Siberia, echipa a demonstrat că mayașii nu au dispărut, ci au evoluat – uneori în umbra istoriei coloniale. Modelele demografice bazate pe ADN reconstituie și pulsul populației din Copán.
În jurul anului 730 d.Hr., regiunea atinsese un vârf demografic, cu aproximativ 19.000 de locuitori. După 750, începe un declin accentuat, sincron cu dezastrul politic, economic și de mediu al sfârșitului perioadei clasice.
Însă acest declin nu a fost o ștergere a populației, ci mai curând o contracție demografică, urmată de o persistență tăcută. Creșterea dinaintea prăbușirii ar putea fi legată de extinderea agriculturii porumbului, baza alimentației maya.
În paralel, cercetătorii au identificat un aflux de oameni veniți din înaltele platouri ale Mexicului, inclusiv din situri precum Chichén Itzá. Acești migranți s-au amestecat cu populația locală, inclusiv în rândul elitei, aducând influențe noi fără a șterge liniile ancestrale.
Rezultă imaginea unei societăți dinamice, mobile și deschise la schimburi culturale, departe de clișeul unui imperiu împietrit în junglă. Astăzi, peste 7 milioane de oameni de origine maya trăiesc în Mexic, Guatemala, Belize, Honduras și dincolo de aceste granițe.
Limbile, cultura și chiar genomul lor poartă urmele acestei istorii milenare. Studiul genetic realizat la Copán arată că „prăbușirea” maya nu a fost o dispariție, ci o transformare.
O reziliență care se vede în persistența tradițiilor, a cunoștințelor și a identităților, în pofida invaziilor, a bolilor și a colonizării. Înțelegerea faptului că mayașii nu s-au stins, ci au supraviețuit, ne obligă să reevaluăm noțiunea de „cădere a unei civilizații”.
Ceea ce numim uneori prăbușire poate fi, de fapt, o reorganizare socială și culturală. Este și un reminder esențial: popoarele autohtone nu sunt relicve ale unui trecut îndepărtat, ci actori ai propriei lor istorii. Pe scurt, ADN-ul a șapte schelete dezvăluie un colaps demografic, nu o extincție.
Iar descendenții mayașilor trăiesc încă, mărturie vie a unei civilizații cu rădăcini surprinzător de puternice.
