Masivul Armorican, care acoperă o suprafață de aproximativ 65.000 de kilometri pătrați în actuala Bretanie, a reprezentat în urmă cu aproximativ 300 de milioane de ani, în perioada geologică a Carboniferului, un lanț montan impunător.
Această zonă, aflată la o latitudine apropiată de ecuator, era atunci parte a supercontinentului Pangea și beneficia de un climat tropical, relief acoperit integral de păduri umede și luxuriante.
Pe atunci, altitudinea medie a masivului Armorican era de aproximativ 5.000 de metri, cu vârfuri atingând chiar și 8.000 de metri. Contrastul cu relieful actual al Bretaniei este semnificativ, punctul cel mai înalt fiind Roc’h Ruz din Munții Arrée, cu o altitudine de 385 de metri.
Transformarea acestui lanț muntos de mari dimensiuni se datorează în principal dinamicii plăcilor tectonice și proceselor de eroziune.
Geologii francezi Arnaud Guérin și Patrick de Wever au explicat că, în general, un lanț montan necesită aproximativ 150 de milioane de ani pentru a se forma și alți 150 de milioane de ani pentru a se eroda.
În cazul masivului Armorican, impactul tectonic al straturilor terestre, început acum 300 de milioane de ani, a inițiat un proces lent și progresiv de aplatizare, continuat de eroziune până în prezent.
Teritoriul francez actual, în ansamblul său, este structurat de lanțuri montane care, în trecutul geologic, formau un sistem extins.
O dovadă a acestei conexiuni este asemănarea între granitul din Mont-Blanc, în Alpi, și granitul din Ploummanac’h, în Bretania, ambele provenind din același lanț muntos ancestral.
Un exemplu contemporan care ar putea ilustra amploarea fostului masiv Armorican sunt Alpii Sudici din Noua Zeelandă, al căror punct culminant este vârful Mont Cook (Aoraki), cu o altitudine de 3.724 de metri.
