Mulți călători au descoperit pe pielea lor că, uneori, sosirea într-o destinație de vis te poate lăsa puțin rece. Cum suntem obișnuiți să vedem imagini uimitoare pe Instagram, pe panourile turistice sau în reportajele de știri, realitatea poate fi amară atunci când ajungi și o găsești neglijată, supraaglomerată sau restaurată prost.
Există însă un caz specific al acestei senzații extreme și specifice care depășește stadiul de farsă a pieței turistice și intră în domeniul patologicului.
Sindromul Paris
Sindromul Paris este o tulburare psihologică descrisă în 1986 și care, așa cum a fost relatat într-un articol al psihiatrului japonez Tamami Katada în Journal of the Nissei Hospital, afectează aproape exclusiv turiștii japonezi care vizitează Orașul Luminilor.
Este, potrivit autorilor care o descriu, o problemă acută și tranzitorie, caracterizată prin simptome constând în dezamăgire profundă, neliniște, anxietate, depersonalizare, agresivitate, iritabilitate, creșterea bătăilor inimii și transpirație.
Oricât de ciudat ar suna, pare să afecteze un număr mic de japonezi în fiecare an. De exemplu, în 2006, un administrator de la ambasada Japoniei din Franța a declarat pentru The Guardian că a avut de-a face cu aproximativ 20 de cazuri anual și că unii dintre turiștii afectați au fost chiar repatriați în Japonia.
Așteptările sunt prea mari
Natura sindromului este un subiect de dezbatere. Nu este inclus în principalele manuale de diagnosticare, iar unii specialiști cred că ar putea fi o variantă a sindromului Stendhal, descris în 1990 de Graziella Margherini.
Indiferent de caz, cauzele par să se afle în idealizarea Parisului de către mulți turiști, care își fac o idee greșită despre acest loc din imaginea orașului vândută în reviste, filme și la televizor.
Acest șoc cultural poate fi agravat de stresul călătoriei lungi și de decalajul orar, și probabil de alte tulburări psihologice subiacente, după cum se explică într-un articol publicat inițial în revista științifică Nervure.
