În anii ’50 și ’60, o modă bizară a cuprins lumea: oamenii își testau limitele, încercând să stea treji cât mai mult posibil. Prezentatorii radio, dornici de audiențe mari, încurajau această competiție periculoasă, ducând la numeroase cazuri de privare de somn.
Deși unii vedeau aceste încercări drept performanțe extraordinare, pericolele lipsei de somn au devenit rapid evidente. Astăzi, a renunța la somn zile întregi este considerat extrem de periculos, iar recordurile stabilite în această perioadă rămân simple curiozități istorice.
Unul dintre cele mai cunoscute cazuri este cel al lui Randy Gardner, un adolescent american care, în 1964, a rămas treaz timp de 264 de ore, adică 11 zile. Sub supravegherea medicilor și cercetătorilor, Gardner a experimentat o serie de efecte secundare.
Problemele de memorie, dezorientarea, schimbările bruște de dispoziție și halucinațiile s-au intensificat pe parcursul experimentului.
Gardner chiar a comparat starea sa mentală cu simptomele bolii Alzheimer, o asociere confirmată ulterior de studiile științifice care demonstrează legătura dintre lipsa somnului și declinul cognitiv.
Din fericire, după o noapte lungă de somn, funcțiile sale mentale au revenit la normal, dovedind capacitatea uimitoare a creierului de a se recupera. Un alt exemplu este cel al lui Robert McDonald, un cascador care în 1986 a stabilit un record de 18 zile, 21 de ore și 40 de minute fără somn.
În mod surprinzător, McDonald a declarat că nu a suferit efecte secundare pe termen lung, o afirmație care contrazice cercetările actuale.
Știința demonstrează că privarea prelungită de somn poate duce la probleme grave de sănătate, precum boli cardiovasculare, slăbirea sistemului imunitar, îmbătrânirea prematură a creierului și un risc crescut de boli neurologice, inclusiv Alzheimer.
De altfel, studiile arată că aceste performanțe impresionante sunt adesea marcate de episoade scurte de microsomn, în care creierul se odihnește pentru câteva secunde, chiar dacă persoana pare trează. Aceste momente pot limita daunele imediate, dar nu elimină pericolele pe termen lung.
Cazurile lui Gardner și McDonald ilustrează fascinația omului pentru propriile limite, dar și consecințele uneori dramatice ale acestor provocări extreme. Știm acum că somnul este esențial nu doar pentru refacerea fizică, ci și pentru sănătatea mentală și cognitivă pe termen lung.
Recordul lui McDonald rămâne în istorie, dar, mai important, ne reamintește cât de important este să respectăm nevoile fundamentale ale corpului.
Conștient de riscurile asociate cu privarea de somn, Guinness World Records a decis în 1997 să nu mai înregistreze astfel de tentative, pentru a preveni consecințele grave, uneori fatale, asupra celor care ar dori să doboare recorduri în acest domeniu.
