Adorăm să povestim despre cum omul a pășit pe Lună, a trimis sonde la marginile sistemului solar și a cartografiat suprafața planetei Marte cu o precizie uimitoare. Dar ce știm despre propria noastră planetă? Se pare că un teritoriu imens rămâne încă aproape complet neexplorat: adâncurile oceanice.
Și proporția realmente explorată este atât de infimă încât devine amețitoare: doar 0,001% din abisuri au fost observate vizual de către ființa umană. Adâncurile marine definesc zonele situate la peste 200 de metri adâncime, reprezentând aproximativ 66% din suprafața Pământului.
Cu toate acestea, o mare parte din acest spațiu rămâne complet necunoscută. Desigur, există inițiative lăudabile; programul internațional Seabed 2030, de exemplu, și-a propus să cartografieze în întregime fundul oceanului până la sfârșitul acestui deceniu.
Și progresele sunt vizibile: în 2017, abia 6% din adâncuri fuseseră cartografiate; în 2023, procentul depășea deja 25%. Dar este crucial să înțelegem că „a cartografia” nu înseamnă „a observa direct”. Acest aspect este subliniat de un studiu publicat în Science Advances la începutul lunii aprilie.
Analizând 43.681 de expediții subacvatice realizate de 14 țări, cercetătorii au estimat că suprafața fundului oceanic observată efectiv prin camere video sau instrumente se situează între 2.130 și 3.823 de kilometri pătrați.
Aceasta echivalează cu un procent între 0,0001% și 0,001% din totalul adâncurilor marine. O fărâmă de nisip la scara planetară. Un alt aspect îngrijorător relevat de studiu este inegalitatea flagrantă în distribuția geografică a acestor observații.
Majoritatea expedițiilor se concentrează în zonele economice exclusive ale câtorva țări privilegiate – cu Statele Unite, Japonia și Noua Zeelandă în frunte, susținute de Franța și Germania. Împreună, aceste cinci națiuni sunt responsabile pentru peste 97% din explorările documentate.
Drept urmare, cunoștințele noastre despre adâncuri nu sunt doar extrem de limitate, ci și profund distorsionate. Imensa majoritate a reliefului, a ecosistemelor și a potențialelor specii care populează abisurile din celelalte regiuni ale globului rămân, literalmente, învăluite în mister. S
-ar putea naște întrebarea firească: de ce să ne preocupăm de aceste zone, dacă sunt atât de îndepărtate și inaccesibile? Răspunsul este simplu: pentru că sunt esențiale.
Adâncurile marine joacă un rol-cheie în reglarea climei, în ciclul oxigenului, în circulația oceanică și reprezintă rezervoare de biodiversitate încă necunoscută. Unele specii care trăiesc acolo au furnizat deja molecule cu potențial medical, iar altele ar putea revoluționa tratamentele viitorului.
Cartografierea fundului oceanic ajută, de asemenea, la o mai bună prevenire a riscurilor, de exemplu, asistând navele să evite munții submarini necunoscuți sau îmbunătățind precizia modelelor de curenți oceanici și maree, elemente cruciale pentru anticiparea efectelor schimbărilor climatice.
Unul dintre autorii studiului, exploratorul Victor Vescovo, explică faptul că, în ritmul actual – aproximativ 3 kilometri pătrați observați anual – ar fi nevoie de peste 100.000 de ani pentru a vizualiza întregul fund oceanic.
O sarcină titanică, desigur, cu excepția cazului în care schimbăm complet abordarea. Potrivit cercetătorilor, automatizarea este cheia. Prin utilizarea flotelor de roboți autonomi sau semi-autonomi, observațiile ar putea deveni mai rapide, mai sigure și mult mai puțin costisitoare.
Aceasta ar reprezenta o investiție într-un bun comun global: cunoștințele noastre colective despre planetă.
