În fiecare an, lumea își umple farfuriile cu pește. Prețul invizibil al acestui obicei: sute de miliarde de vieți curmate. Până de curând, întrebarea dacă peștii simt durere la abatorizare a rămas aproape neatinsă, plasată în umbră de dezbateri și presupuneri.
Un studiu publicat în Scientific Reports schimbă însă perspectiva, aducând cifre, metodă și soluții concrete, cu accent pe una dintre speciile cel mai des crescute în acvacultură: păstrăvul curcubeu. Cadrul este vast.
La nivel global, aproximativ 2.200 de miliarde de pești sălbatici și 171 de miliarde de pești de crescătorie sunt uciși anual. Cercetarea analizează una dintre cele mai răspândite metode de abatorizare: asfixierea în aer, adică scoaterea peștilor din apă până la moarte.
În cazul păstrăvului curcubeu, echipa a estimat că procesul înseamnă, în medie, zece minute de durere intensă, cu variații mari — de la două până la douăzeci și două de minute — în funcție de factori precum dimensiunea peștelui și temperatura apei.
Raportat la cantitate, asta înseamnă aproximativ 24 de minute de durere per kilogram de pește. O cifră care dă măsura problemei și o face greu de ignorat.
În centrul acestei avansări științifice se află Welfare Footprint Framework (WFF), sau „amprenta de bunăstare”, dezvoltat de Center for Welfare Metrics. Metoda cuantifică stările prin care trec animalele — dureroase sau plăcute — și măsoară timpul total petrecut în fiecare dintre ele.
Așa cum evaluăm o amprentă de carbon sau un impact asupra sănătății umane, WFF permite comparații riguroase între practici de creștere și abatorizare, pentru a identifica opțiunile care reduc cel mai eficient suferința.
„Cadrul amprentei de bunăstare oferă o abordare riguroasă și transparentă, bazată pe dovezi, pentru a măsura bunăstarea animală și permite luarea unor decizii informate privind alocarea resurselor pentru a obține cel mai mare impact”, explică dr. Wladimir Alonso, unul dintre inițiatorii metodei.
Studiul nu se oprește la diagnostic. Evaluează și raportul cost-eficiență al intervențiilor. Asomarea electrică se detașează: aplicată corect, ar putea evita între 60 și 1.200 de minute de durere moderată spre intensă pentru fiecare dolar investit. Un câștig considerabil pentru reducerea suferinței.
Asomarea prin percuție este, de asemenea, promițătoare, deși aplicarea ei uniformă în medii comerciale rămâne dificilă. Iar abatorizarea nu este singura sursă de durere. Practicile anterioare — supraaglomerarea în bazine, transportul — pot genera o suferință cumulată și mai mare.
Îmbunătățirea acestor etape face parte dintr-o strategie cuprinzătoare de bunăstare animală. Rezultatele apar într-un moment în care bunăstarea animală câștigă teren în dezbaterea publică și în reglementări.
Capacitatea de a cuantifica precis durerea peștilor și de a compara intervenții oferă decidenților instrumente utile pentru a orienta politicile și standardele industriei.
Totodată, invită sectorul acvaculturii să-și reexamineze practicile, nu doar din rațiuni etice, ci și economice: investițiile în metode de abatorizare mai blânde pot îmbunătăți calitatea produselor și pot răspunde unei cereri tot mai clare pentru o alimentație responsabilă.
Descoperirea acestei dureri ascunse funcționează ca un apel la schimbare. Deși peștii sunt adesea percepuți ca fiind mai puțin sensibili decât mamiferele, datele arată că merită o atenție pe măsură.
Cercetătorii își exprimă speranța că rezultatele vor influența discuțiile de reglementare, vor întări standardele de certificare și vor ghida investițiile spre intervențiile cu cel mai bun raport cost–beneficiu.
Dincolo de cifre, rămâne o întrebare etică esențială: cum împăcăm nevoile noastre alimentare cu respectul pentru viața animală, chiar și atunci când vorbim despre ființe atât de diferite de noi precum peștii?
