Care a fost cea mai cumplită dată din întreaga istorie a umanității? O echipă de cercetători s-a aplecat recent asupra acestei întrebări, iar răspunsul nu este, probabil, cel la care v-ați fi gândit. S
-ar putea presupune, cu ușurință, anul 1918, marcat de gripa spaniolă, care a curmat până la 100 de milioane de vieți. Sau anul 1347, când Moartea Neagră a invadat Europa, ucigând 25 de milioane de oameni. Fără a uita, desigur, anii Holocaustului, ce au lăsat în urmă peste 5 milioane de victime.
Deși aceste perioade au fost, într-adevăr, absolut teribile pentru omenire, o echipă de specialiști consideră că nu sunt ele cele mai „rele”. Arheologul și istoricul Michael McCormick și echipa sa de la Universitatea Harvard, Statele Unite, au analizat cu atenție această chestiune.
În urma cercetărilor, concluzia lor a fost că cel mai dificil an trăit vreodată de umanitate rămâne anul 536 al erei noastre. „A fost începutul uneia dintre cele mai grele perioade din existență, dacă nu chiar cel mai rău an”, a explicat Michael McCormick pentru Science Magazine.
Anul 536 se înscria în al zecelea an de domnie al împăratului bizantin Iustinian cel Mare.
Însă, evenimentele care au marcat acea perioadă nu au fost războaie sau epidemii, ci un fenomen mult mai insidios: o ceață densă de praf care a învăluit Europa, Orientul Mijlociu și anumite regiuni ale Asiei într-o întunecime aproape completă, timp de optsprezece luni.
Fără lumină și fără căldură, un haos global s-a instalat atunci, și a persistat vreme de câțiva ani.
Istoricul bizantin Procopiu din Cezareea consemna la acea vreme un eveniment extrem de tulburător: „Soarele și-a dat lumina fără strălucire, ca Luna, pe tot parcursul acestui an, și a părut extrem de asemănător cu Soarele în timpul eclipsei, căci razele pe care le răspândea nu erau nici clare, nici așa cum era obișnuit să o facă”.
La originea acestui episod climatic inedit se aflau, cel mai probabil, erupții vulcanice masive. Dovezile acestor cataclisme naturale sunt încă vizibile în straturile de gheață extrase din ghețarul Colle Gnifetti, situat la granița dintre Elveția și Italia.
Analize recente au confirmat prezența cenușii vulcanice în gheața depusă în anul 536 d.Hr. Mai mult, inelele de creștere ale unor arbori din Groenlanda și eșantioanele de gheață din Antarctica sugerează alte două episoade vulcanice semnificative, survenite în anii 540 și 547.
A urmat o decadă întreagă de lipsă a luminii și de scădere dramatică a temperaturilor, considerate cele mai reci din ultimii 2.300 de ani. Aceasta a generat o iarnă prelungită, recolte slabe și, inevitabil, o foamete generalizată. Însă lanțul de evenimente tragice pentru umanitate nu s-a oprit aici.
În anul 541, Ciuma lui Iustinian s-a declarat în întregul bazin mediteranean, provocând uneori moartea a zeci de mii de oameni săptămânal și, în cele din urmă, contribuind la colapsul Imperiului Roman de Răsărit.
Deși pandemia, conform istoricilor, s-a răspândit și a persistat până în anul 767 d.Hr., cercetătorii au detectat, tot în carotele de gheață, semne de „renaștere” începând cu anul 640.
Aceste „capsule temporale” dezvăluie o prezență crescută de plumb, indicând că oamenii reluaseră, la acea vreme, extracția și topirea argintului din minereurile disponibile.
Astfel, noi monede au fost bătute, începând cu această perioadă, dovadă clară că economia începea să se redreseze treptat, după o eră de întuneric și disperare.
