Boala periculoasă pe care o riscă adolescenții din cauza viciului tatălui. Ce spune ultimul studiu

Curiozitate.ro

Cercetătorii vin cu noi rezultate în urma unui studiu potrivit căruia boala pe care o riscă adolescenții poate fi transmisă de viciul tatălui biologic.

Copiii sunt mult mai predispuși să dezvolte astm bronșic dacă tatăl lor a fost expus la fumul de tutun când creștea, a constatat un studiu. De asmenea, sunt expuși unui risc și mai mare de a suferi de afecțiunea pulmonară comună dacă tatăl lor era el însuși fumător, potrivit echipei internaționale de cercetători.

Descoperirile, publicate în European Respiratory Journal, oferă dovezi suplimentare pentru existența posibilă a unui „efect transgenerațional” în care fumatul poate dăuna sănătății persoanelor născute două generații mai târziu.

„Am descoperit că riscul de astm non-alergic la copii crește cu 59% dacă tații lor au fost expuși la fumatul pasiv în copilărie, comparativ cu copiii ai căror tați nu au fost expuși. Riscul a fost și mai mare, de 72%, dacă tații au fost expuși la fumatul pasiv și au continuat să fumeze ei înșiși”, a spus Jiacheng Liu, de la Universitatea Melbourne, unul dintre coautorii lucrării.

Studiul a fost efectuat de către o echipă compusă din cercetători din Australia, Marea Britanie și Sri Lanka. Dr. Dinh Bui, un al coautor al lucrării a afirmat că descoperirile lor arată că daunele cauzate de fumat pot avea un impact nu numai asupra fumătorilor, ci și asupra copiilor și nepoților lor.

Având în vedere aceste concluzii, bărbații ar trebui să încerce să evite fumatul dacă este posibil, pentru a reduce riscul de a afecta sănătatea propriilor copii sau nepoți. Această cercetare este cu adevărat șocantă, arătând că efectele negative ale fumatului pot dura generații.

Copiii născuți astăzi au un risc cu 59% mai mare de a dezvolta astm bronșic dacă tatăl lor a fost expus la fumat pasiv în copilărie demonstrând impactul imens pe care fumatul îl are asupra sănătății altora. Descoperirile recente se bazează pe analiza datelor colectate de la 1.689 de perechi de tați și a urmașilor lor, fiind o parte a procesului de studiu de lungă durată Tasmanian Longitudinal Health Study din Australia.

Boala pe care o riscă adolescenții, transmisă generațional

Descoperirile sugerează că atunci când băieții sunt expuși pasiv la fumul de tutun al părinților lor înainte de vârsta de 15 ani, urmașii lor au un risc crescut de astm non-alergic în copilărie, dar nu și astm alergic. Expunerea paternă la fum înainte de vârsta de 15 ani este un factor de risc major pentru astmul non-alergic.

Bui a spus că schimbările epigenetice declanșate de fumat, modificări ale genelor în care secvența ADN-ului cuiva nu este alterată, au fost cel mai probabil motiv pentru riscul semnificativ crescut de astm la copiii al căror tată a inhalat fumatul pasiv în tinerețe.

„Modificările epigenetice pot fi cauzate de expunerile mediului, cum ar fi fumatul, și pot fi moștenite pentru generațiile următoare. Mai exact, atunci când un băiat este expus la fumul de tutun, acesta poate provoca modificări epigenetice ale celulelor sale germinale. Acestea sunt celulele care continuă să producă spermatozoizi.Mai târziu, aceste modificări vor fi moștenite de copiii săi, care, la rândul lor, le pot afecta sănătatea, inclusiv un risc mai mare de a dezvolta astm. La băieți, celulele germinale continuă să se dezvolte până la pubertate, iar aceasta este o perioadă vulnerabilă când expunerea la fumul de tutun poate afecta celulele și poate provoca modificări epigenetice”, a afirmat Bui.

Lasă un comentariu