Oasele a 48 de copii, morți acum cinci milenii, au păstrat o tăcere pe care cercetătorii au reușit în sfârșit să o spargă.
Nu e o poveste obișnuită a preistoriei: o epidemie ucigașă, cronică, a lovit o comunitate din Epoca Cuprului, iar micile victime au fost îngropate cu aceeași demnitate ca oricine altcineva.
În interiorul unei peșteri funerare sculptate în stâncă, în regiunea spaniolă Castilia, peste 1.300 de schelete zac amestecate – bărbați, femei, copii – într-o cameră circulară care a servit drept mormânt colectiv timp de șapte secole, între 3000 și 2300 î.Hr. Printre aceste rămășițe, conservarea excepțională a 48 de schelete de copii și adolescenți aproape intacte oferă o fereastră rară către o tragedie demult uitată.
Diagnosticarea tuberculozei prin urmele lăsate în cranii
Cercetătorii conduși de Sonia Díaz-Navarro, de la Universitatea din Burgos, nu au avut la dispoziție niciun text medical, nicio cronică scrisă. Au citit direct în oase. Rezultatul? 92% dintre cei 48 de indivizi examinați prezentau cel puțin o anomalie osoasă legată de o boală.
Două treimi dintre ei aveau semne clare de osteoporoză localizată și leziuni infecțioase caracteristice afecțiunilor pulmonare cronice. Cel mai șocant detaliu a fost găsit pe interiorul craniilor. Urme în formă de șarpe, brazde adânci cunoscute sub denumirea de serpens endocrania symmetrica.
Acestea apar atunci când bacteriile circulă prin sânge și se instalează în țesuturi – un tablou clinic perfect al tuberculozei în stadiile sale incipiente. Aceleași semne s-au regăsit pe vertebre, șolduri și pelvis. Distribuția leziunilor dezvăluie un tipar care nu poate fi întâmplător.
Cele mai multe anomalii osoase se concentrează la copiii cu vârste între 1 și 4 ani, apoi la adolescenții între 10 și 14 ani. Nu e o coincidență: acestea sunt perioadele în care sistemul imunitar uman este în mod natural mai vulnerabil.
Dr. Díaz-Navarro exclude cu fermitate ipoteza că aceste anomalii ar fi simple variații de creștere. Sunt prea frecvente, prea sistematice, prea răspândite la toate grupele de vârstă, inclusiv la adolescenți, pentru a fi interpretate altfel.
Umanitatea înfruntă suferința dincolo de moarte
Dincolo de diagnosticul medical, studiul publicat în Jurnalul Internațional de Paleopatologie a scos la iveală o dimensiune socială neașteptată. Copiii bolnavi nu au fost tratați diferit nici măcar după moarte. Nu există nicio urmă de segregare funerară, nicio izolare postumă.
Același ritual de înmormântare pentru toți – sănătoși, bolnavi de tuberculoză, copii cu dizabilități evidente precum nanismul sau urmele unor trepanații craniene. Această comunitate a trăit în condiții vitrege: fum de la vetre, praf de la ateliere, apropierea de animale și agenți patogeni zoonotici.
Cu toate acestea, nu i-a abandonat pe cei loviți de suferință. Un gest de umanitate înscris în os, nemișcat de cinci milenii.
