Amnezia infantilă, fenomenul care descrie imposibilitatea adulților de a-și aminti experiențele din primii ani de viață, a fost multă vreme atribuită dezvoltării incomplete a creierului la bebeluși.
Această perspectivă științifică tradițională este acum reevaluată în urma unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea Yale.
Cercetarea, publicată în revista Science, a utilizat imagistica prin rezonanță magnetică funcțională pentru a examina activitatea cerebrală a bebelușilor în timpul procesului de memorare.
Experimentul a constat în prezentarea unor imagini sugarilor, urmată de observarea reacțiilor lor cerebrale atunci când revedeau aceleași imagini.
Rezultatele au indicat o activitate intensificată în hipocamp, regiunea creierului responsabilă de formarea memoriei episodice, atunci când bebelușii erau expuși imaginilor familiare.
Aceste descoperiri contestă teoria anterioară conform căreia hipocampul bebelușilor ar fi prea imatur pentru a forma și stoca amintiri.
Activitatea cerebrală observată a fost mai pronunțată la bebelușii în vârstă de un an, dar a fost detectabilă și la sugarii mai mici, sugerând că abilitatea de formare a amintirilor specifice se dezvoltă considerabil mai devreme decât se credea anterior.
Noile constatări ridică întrebări semnificative despre natura amneziei infantile. Dacă bebelușii pot forma amintiri încă din primele luni de viață, absența acestor amintiri la vârsta adultă ar putea fi explicată prin două ipoteze principale.
Prima sugerează că amintirile sunt create, dar nu sunt consolidate pentru stocare pe termen lung.
A doua ipoteză propune că amintirile există în continuare, dar devin inaccesibile creierului adult, indicând că amnezia infantilă ar putea fi mai degrabă o problemă de accesare a amintirilor, și nu de formare a acestora.
