Barajul a transformat o pădure amazoniană într-un arhipelag artificial. Când apa a umplut văile și depresiunile, doar crestele mai înalte au rămas deasupra. Așa s-au născut 3.546 de insule, fiecare purtând un fragment din lumea care, până atunci, se mișcase liberă pe uscat.
Timp de 26 de ani, oamenii de știință au urmărit ce se întâmplă cu viețuitoarele rămase în aceste fragmente. Au numărat 35 de specii de mamifere, păsări și țestoase. Toate aveau același destin: izolarea. Iar izolarea a confirmat cele mai negre temeri.
Echilibrele naturale s-au prăbușit, teritoriile de odinioară s-au transformat în petice mici, iar drumurile pe care animalele le foloseau de generații au dispărut sub apă.
Balbina, simbolul unui eșec cu etichetă verde
La mai bine de treizeci de ani de când Balbina a pornit turbinele, barajul nu este doar o instalație veche. Este un simbol care bântuie discuțiile despre energie din Brazilia.
Povestea lui arată limpede ce se întâmplă atunci când un proiect hidroelectric gigantic este ridicat fără studii de impact serioase, într-o epocă în care climatul părea o problemă îndepărtată.
Balbina mai spulberă și o iluzie la îndemână: o sursă numită regenerabilă nu este, doar pentru asta, nepoluantă sau rentabilă. O centrală poate purta o etichetă verde și poate fi totuși o alegere greșită, dacă locul în care este construită o condamnă din start.
Eșecul ei poate fi citit ca o listă de avertismente pentru orice tranziție energetică grăbită: producție modestă, daune adânci asupra mediului, comunități care plătesc decenii la rând.
Câte alte proiecte calcă pe urmele Balbinei?
În timp ce Brazilia și multe alte țări caută în continuare soluții durabile, umbra Balbinei trece dincolo de Amazon. Și ridică o întrebare incomodă: câte proiecte similare, în alte colțuri ale lumii, sunt gata să calce pe același drum, convinse că fac un bine?
