Douăzeci și trei virgulă șapte miliarde de euro. Atât a costat, până la urmă, cel mai modern reactor nuclear al Franței – un preț de șapte ori mai mare decât cel promis la start, în 2007, când se vorbea de doar 3,3 miliarde. Întârzierea este pe măsură: doisprezece ani față de calendarul inițial.
Curtea de Conturi a publicat pe 14 ianuarie 2025 un raport care nu lasă loc de interpretări – profitabilitatea proiectului este descrisă, fără ocolișuri, drept „mediocre”. Reactorul EPR de la Flamanville trebuia să intre în funcțiune în 2012. A fost conectat la rețea abia pe 21 decembrie 2024.
În intervalul dintre cele două date s-a scris o poveste a eșecurilor repetate: suduri problematice, defecte la rezervor, calificări ale echipamentelor care s-au tot amânat. Fiecare nou termen asumat de EDF venea la pachet cu o factură mai mare.
Un mecanism devenit aproape previzibil pentru cei care au urmărit dosarul. Cifra de 23,7 miliarde de euro nu este o surpriză aruncată din senin. Curtea de Conturi arată că, în euro constanți din 2015, costul total ajunge la 20,4 miliarde.
Față de estimarea din 2020, care era de 19,5 miliarde în aceeași unitate de măsură, creșterea este de 1,3 miliarde. În mod curios, EDF însuși comunică alte cifre: 19,3 miliarde în euro 2015, adică 22,6 miliarde în euro 2023, incluzând costurile de finanțare.
Operatorul public reduce astfel factura cu aproximativ un miliard față de calculul instanței financiare. De unde vine diferența?
Curtea susține că EDF tinde să subevalueze o serie de elemente: cheltuielile dinainte de exploatare, impozitele anterioare pornirii industriale, achiziția primei rezerve de combustibil, costurile dezbaterii publice, stocurile de piese de schimb necesare testelor, pregătirea primei opriri și a primei inspecții complete, plus înlocuirea capacului rezervorului.
Creșterea față de estimările din 2020 provine, potrivit Curții, din ajustări ale provizioanelor financiare și ale costurilor de finanțare. La inflația generală se adaugă dobânzile care se acumulează pe măsură ce proiectul se prelungește – cu cât durează mai mult, cu atât creditele devin mai scumpe.
Un cerc vicios care a transformat un pariu tehnologic într-un abis bugetar.
Rentabilitatea care nu acoperă nici costul finanțării
Dincolo de costul construcției, problema cea mai spinoasă este randamentul investiției. Presupunând o durată de viață de șaizeci de ani, un factor de încărcare de 85% și un preț de vânzare de 90 de euro pe megawat oră, profitabilitatea reactorului de la Flamanville ar atinge doar 2%.
Un magistrat financiar a fost tranșant în timpul briefingului de presă: este mai puțin decât costul capitalului pe care EDF a trebuit să-l mobilizeze, fie din fonduri proprii, fie prin împrumuturi.
Un proiect a cărui rentabilitate este inferioară costului de finanțare este, prin definiție, neprofitabil. Pentru ca investiția să devină cu adevărat rentabilă, electricitatea produsă ar trebui vândută cu mult peste 90 de euro pe megawat oră.
Curtea de Conturi a calculat că, pentru un factor de încărcare de 85%, prețul necesar ar fi de 122 de euro pe megawat oră pentru o rentabilitate de 4% și de 176 de euro pentru una de 7%. Niveluri care pun serioase semne de întrebare pe o piață deja tensionată și atent monitorizată de consumatori.
Un alt semnal de alarmă tras de instanță este secretomania EDF. Magistrații notează că operatorul refuză în continuare să furnizeze informații despre rentabilitatea și costurile de producție ale Flamanville și ale viitoarelor EPR2, deși acest lucru fusese solicitat încă din 2020.
La cinci ani de la o primă recomandare rămasă fără răspuns, opacitatea persistă într-un dosar finanțat masiv din bani publici.
EPR2: riscul repetării scenariului?
Raportul nu se oprește însă la trecut. Privirea este îndreptată spre viitor, spre programul EPR2, care prevede construcția a șase noi reactoare până în 2038. Și aici cifrele sunt în creștere.
Potrivit estimărilor EDF de la sfârșitul anului 2023, costul construirii primelor șase unități a crescut deja cu 30%, de la 51,7 miliarde la 67,4 miliarde de euro, în condiții economice neschimbate și fără a lua în calcul inflația.
Scenariul Flamanville pare să se repete înainte ca măcar prima lopată de pământ să fi fost întoarsă. În fața acestei incertitudini, Curtea de Conturi recomandă prudență.
Instanța cere amânarea deciziei finale de investiție pentru programul EPR2, programată de EDF pentru începutul anului 2026, până când finanțarea va fi asigurată și studiile detaliate de proiectare vor fi avansat – o etapă abia începută în iulie 2024.
Avertismentul este clar: nu repeta erorile de la Flamanville la o scară de șase ori mai mare.
Curtea recunoaște, totuși, că s-au făcut pași în organizarea industriei nucleare franceze: restructurarea sectorului în jurul Orano și EDF, care a recăpătat controlul asupra Framatome și Arabelle Solutions, reorganizarea internă a activităților nucleare și legea accelerației nucleare.
Dar toate aceste eforturi nu sunt suficiente pentru a risipi îngrijorarea. Magistrații consideră că Franța rămâne „departe de a fi pregătită” pentru un proiect de asemenea anvergură.
Reactorul Flamanville, între timp, și-a continuat creșterea treptată a puterii de la conectarea la rețea, la sfârșitul anului 2024, urmând etape progresive până la capacitatea maximă.
Rămâne însă o întrebare pe care nici Curtea de Conturi nu o poate răspunde pe deplin: cine va suporta, în cele din urmă, costul acestei profitabilități atât de subțiri? Facturile de energie electrică ale gospodăriilor franceze, deja sub o lupă atentă, ar putea fi o parte din răspuns.
