Exoplaneta K2-18b, aflată la aproximativ 124 de ani-lumină distanță în constelația Leului, a făcut obiectul unor observații recente realizate cu telescopul spațial James Webb (JWST), care au indicat posibila prezență a unor molecule specifice în atmosfera sa.
Această planetă orbitează o stea de tip pitică roșie, mai mică și mai puțin luminoasă decât Soarele nostru, și se află în zona locuibilă a acesteia, regiunea unde condițiile ar putea permite existența apei lichide la suprafață, un factor considerat important în căutarea vieții.
K2-18b este clasificată ca o planetă de tip super-Pământ, având o rază de circa 2,6 ori mai mare decât cea terestră și o masă de aproximativ 8,6 ori mai mare.
Aceste caracteristici sugerează o compoziție ce ar putea include un nucleu solid, stâncos, înconjurat de un înveliș gazos gros, predominant format din hidrogen, asemănător planetelor de tip mini-Neptun.
Există ipoteza, considerată speculativă, că K2-18b ar putea fi o „lume Hyceană”, caracterizată printr-un ocean global acoperit de o atmosferă densă, bogată în hidrogen, capabilă teoretic să susțină viața.
Totuși, compoziția exactă a atmosferei, precum și condițiile de temperatură și presiune, rămân necunoscute, iar mecanismele care ar permite existența apei lichide în absența datelor despre structura internă a planetei sunt încă insuficient înțelese.
Planetele de tip super-Pământ, cu mase între două și zece ori mai mari decât cea a Terrei, par a fi comune în galaxia noastră. Analiza datelor spectrale obținute de JWST a sugerat prezența posibilă a dimetil sulfurii (DMS) și a dimetil disulfurii (DMDS) în atmosfera planetei K2-18b.
Pe Pământ, aceste molecule sunt asociate cu activitatea biologică, fiind produse în principal de fitoplanctonul marin. DMS, în particular, este considerată uneori o potențială biosignatură, un indiciu al unor posibile procese biologice.
Cu toate acestea, detectarea acestor molecule pe K2-18b este considerată preliminară și necesită prudență în interpretare.
Semnalul detectat are o semnificație statistică redusă, evaluată la 1 sigma, ceea ce indică o probabilitate relativ ridicată ca observația să fie rezultatul întâmplării sau al zgomotului de fond.
În cercetarea astrofizică, un prag de cel puțin 3 sigma este adesea necesar pentru a considera o detecție suficient de robustă și a trage concluzii ferme. Mai mult, DMS și DMDS pot fi generate și prin procese abiotice, adică non-biologice.
Compuși similari au fost identificați în nori de gaz din jurul cometelor sau în medii geotermale terestre, precum vulcani sau izvoare hidrotermale submarine, demonstrând că formarea lor nu necesită obligatoriu prezența vieții.
Prin urmare, chiar dacă prezența DMS pe K2-18b ar indica un mediu bogat în sulf, aceasta ar putea fi rezultatul unor reacții geochimice complexe între elemente abundente precum sulful și hidrogenul, fără implicarea organismelor vii.
Un alt aspect discutat este legat de modelul atmosferic utilizat pentru analiza datelor JWST. Acest model s-a concentrat pe un set limitat de molecule, presupunând o atmosferă dominată de hidrogen și heliu.
Criticii sugerează că această abordare ar fi putut omite alte variabile importante, cum ar fi prezența altor gaze dominante sau scenarii alternative, precum existența unui ocean de magmă la suprafață.
Excluderea altor specii gazoase care ar putea absorbi lumina în aceeași regiune spectrală ar fi putut influența interpretarea datelor, făcând detectarea DMS mai probabilă în cadrul modelului specific utilizat.
Prin urmare, deși observațiile recente sunt interesante, este prematur să se concluzioneze existența vieții pe K2-18b pe baza datelor actuale.
Sunt necesare observații suplimentare, modele atmosferice mai complexe și mai cuprinzătoare, precum și validări independente pentru a confirma prezența acestor molecule și a înțelege originea lor.
Procesul științific riguros, bazat pe date solide și analize atente, este esențial în explorarea unor întrebări complexe precum posibilitatea vieții extraterestre.
