În primăvara anului 1944, avioanele de recunoaștere ale Luftwaffe au surprins pe film o concentrare de blindate care părea să confirme temerile Berlinului: sute de tancuri ascunse printre câmpurile comitatului Kent. Statul major german credea că vede pregătirile unei invazii masive.
De fapt, privea niște baloane umflate cu aer, fiecare cântărind doar câteva zeci de kilograme, asemănătoare unor saltele de plajă uriașe. Scenografia purta un nume de cod: Fortitude South.
Era o piesă dintr-un plan mai amplu, Bodyguard, și urmărea un singur scop – să convingă conducerea de la Berlin că debarcarea aliată va avea loc în Pas-de-Calais, la doar circa douăzeci de kilometri de țărmul englez, nu pe plajele Normandiei. Pentru asta, Aliații au construit o armată întreagă.
Doar pe hârtie. Germanii au bombardat săptămâni la rând o zonă practic goală, convinși că acolo se pregătea o ofensivă de amploare. Încrederea le era întreținută de un flux neîntrerupt de trafic radio fals, transmis zi și noapte din tunelurile de la Dover.
Iar peste toate acestea, o figură cunoscută dădea greutate înșelăciunii: generalul Patton, pus în fruntea fictivului First United States Army Group, cunoscut sub numele de FUSAG. Reputația lui în rândul germanilor valora, singură, cât câteva divizii blindate.
Barjele de debarcare erau la fel de false. Fabricate din țevi de schelă, lemn, pânză și butoaie goale de patruzeci de galoane, arătau convingător de la distanță și din aer.
Asamblate în porturile și estuarele din sud-est, în jurul orașului Dover, completau un dispozitiv în care tancuri și vehicule fictive erau răspândite în grupuri pe tot sud-estul Angliei, simulând o armată gata să se pună în mișcare.
Imperial War Museum notează că tancurile reale erau înlocuite cu momeli gonflabile atunci când părăseau zonele de depozitare, pentru ca germanii să creadă că Aliații dispuneau de mult mai multe blindate decât aveau în realitate. Iluzia depășea cu mult vehiculele.
Barăci false, corturi goale, hangare fictive – un întreg peisaj militar răsărea peste noapte pe câmpuri care cu o zi înainte găzduiau doar oi. Dar cel mai greu nu era să păcălești ochiul, ci urechea.
Un volum uriaș de mesaje radio false era emis și recepționat de unități fixe și mobile în tot sud-estul Angliei, fără oprire.
Unități britanice și canadiene lucrau neobosit în tunelurile de la Dover, în primăvara lui 1944, trimițând nenumărate comunicări codificate în toată Marea Britanie pentru a imita viața acestei armate inexistente.
Operatorii nu știau ce transmiteau – totul era criptat – dar conștientizau miza, pentru că lucrau în ture de opt ore, șapte zile pe săptămână.
Cum au fost păcăliți ochiul și urechea deopotrivă
Potrivit Wikipediei, care sintetizează studiile istorice pe această temă, operațiunea de dezinformare Fortitude s-a bazat în mare măsură pe agenții dubli și pe traficul radio fals, mult mai mult decât pe momelile fizice în sine.
Se suprapuneau astfel două straturi de minciuni: unul pentru ochi, altul pentru urechi. Agenții dubli încheiau tabloul.
Cel mai faimos, spaniolul Juan Pujol García, trimitea serviciilor germane rapoarte detaliate și coerente cu traficul radio interceptat, dând întregii înscenări o profunzime pe care nici baloanele, nici undele radio singure nu ar fi putut-o crea. Această armată fantomă avea un nume precis:
First United States Army Group, sau FUSAG. Nu a reunit niciodată un singur soldat real apt de luptă. În cadrul operațiunii Fortitude South, Aliații au înființat acest fictiv Prim Grup de Armate al Statelor Unite, o forță imaginară despre care se presupunea că staționa în sud-estul Marii Britanii.
Pentru credibilitate, era nevoie de o față cunoscută, iar comanda i-a fost încredințată generalului George Patton. În timpul pregătirilor pentru debarcare, au fost simulate aproximativ două mii de călătorii cu trenuri de trupe, pentru a crea iluzia unei mișcări logistice reale.
Fiecare convoi fantomă, fiecare mesaj radio, fiecare tanc gonflabil contribuia la o minciună colectivă de o amploare fără precedent.
O lună câștigată de tancurile din cauciuc
Traficul radio fals și echipamentul de diversiune, inclusiv tancurile gonflabile și falsele barje de debarcare, imitau pregătirile unei invazii la scară largă vizând Pas-de-Calais, în timp ce agenții dubli furnizau informații false pentru a consolida înșelăciunea înainte și după debarcarea din Normandia.
Rezultatul se citește în poziționarea trupelor germane mult după 6 iunie.
Conform studiilor realizate de National WWII Museum, mai multe unități germane staționate în fața regiunii Pas-de-Calais au avut deplasările către Normandia întârziate cu o lună întreagă după ce Aliații au asigurat cele cinci plaje de debarcare.
O lună de întăriri care nu au ajuns niciodată acolo unde erau necesare. O lună câștigată de tancurile din cauciuc. Arhivele militare aliate, accesibile astăzi, nu povestesc doar despre o stratagemă abilă.
Ele ne reamintesc că un stat major poate calcula, măsura și cartografia cu cea mai mare rigoare, și totuși să se înșele complet în privința a ceea ce are în față. Kentul din 1944 nu era o bază din spate.
Era un decor, montat pentru o singură reprezentație, jucată în fața unui public care nu a știut niciodată că asista la o piesă de teatru.
