O descoperire arheologică în York, în nordul Angliei, oferă noi informații despre extinderea geografică a spectacolelor sângeroase din Imperiul Roman.
Analiza unui schelet uman vechi de aproximativ 1800 de ani, descoperit într-un fost cimitir roman, indică faptul că individul ar fi putut fi ucis de un leu, sugerând că luptele cu animale sălbatice nu erau limitate doar la marile centre urbane ale imperiului.
Scheletul, identificat cu codul 6DT19, a fost exhumat din situl Driffield Terrace, o necropolă situată la periferia orașului antic Eboracum, actualul York.
Cercetările efectuate asupra rămășițelor, conduse de arheologul Tim Thompson, au relevat leziuni osoase compatibile cu mușcăturile unei feline mari.
Urmele de mușcături, localizate în special în zona pelviană, corespund modului în care un animal de pradă de mari dimensiuni, precum un leu, și-ar imobiliza victima.
Analiza detaliată, facilitată de scanări tridimensionale, a indicat, de asemenea, posibilitatea ca individul să fi fost târât la sol de animal înainte sau imediat după deces. O altă particularitate a descoperirii este poziția craniului, care a fost găsit așezat pe umerii scheletului după decapitare.
Studiul, publicat în jurnalul științific PLOS One, nu poate stabili cu certitudine dacă moartea a survenit în timpul unei lupte de gladiatori de tipul venatio, o formă de divertisment ce implica vânători în arenă confruntându-se cu animale sălbatice, sau dacă a fost rezultatul unei execuții publice, o practică obișnuită în epocă pentru criminali sau sclavi.
Indiferent de contextul exact al morții, prezența unor astfel de leziuni în provincia romană Britania contestă ipoteza conform căreia utilizarea animalelor exotice mari în spectacole era restrânsă la arenele din Roma sau alte metropole majore.
Descoperirea implică existența unui sistem logistic capabil să transporte animale precum leii pe distanțe lungi, până în provincii îndepărtate ale imperiului.
Necropola de la Driffield Terrace, utilizată între secolele I și IV d.Hr., a mai furnizat anterior schelete aparținând unor bărbați tineri cu urme de răni violente, interpretate ca aparținând unor gladiatori.
Cazul scheletului 6DT19 este însă primul din acest sit care oferă dovezi directe ale interacțiunii fatale cu un animal sălbatic.
Această descoperire contribuie la o înțelegere mai nuanțată a vieții cotidiene și a formelor de divertisment în provinciile romane, demonstrând că spectacolele de mare cruzime, în care oameni, adesea sclavi sau prizonieri, luptau împotriva animalelor feroce, erau mai răspândite geografic decât se considera anterior.
Analiza osteologică detaliată se dovedește astfel esențială pentru reconstituirea aspectelor complexe ale vieții și morții în lumea romană.
