De -a lungul mileniilor, strămoșii noștri au traversat continentele și mările pe jos, însă un nou studiu arată că unele dintre căile pe care le-au urmat sunt acum sub apă.
Cercetătorii descoperă că, în perioadele din trecut, precum ultimul maxim glacial de acum aproximativ 20.000 de ani, nivelul mării era cu 125 de metri mai mic decât în prezent.
Aceasta a creat poduri terestre și a transformat geografia litorală, extinzând continentele și modificând bordurile maritime pe care le cunoaștem azi. Geograful Jerome Dobson de la Universitatea din Kansas a introdus termenul „Aquaterra” pentru a desemna acele foste teritorii acum scufundate.
Aceste pământuri nu sunt doar curiozități geologice, ci sunt bogate în informații arheologice esențiale pentru a înțelege mai bine istoria umanității.
Modelul de ajustare izostatică glaciară, utilizat de cercetători, oferă o imagine mai precisă a conturului real al coastelor antice, incluzând potențiale căi de migrație precum traversarea prin Suez, Golful Aqaba, Bab el-Mandeb sau strâmtoarea Siciliei.
Aceste descoperiri se interconectează cu date genetice și arheologice, revelând rute alternative de migrație umană din Africa. Modificările migrațiilor de la sud la nord prin Valea Nilului sau de la est la vest ar putea fi diferite față de ceea ce se credea anterior.
Indicii precum plăcile de coral surprinzător de mari din Golful Fail sugerează prezența umană în aceste regiuni acum marine.
Ambiția cercetătorilor este clară: cu noile hărți, se dorește îndrumarea expedițiilor arheologice viitoare către zone strategice subacvatice, cu speranța că acestea vor schimba modul în care înțelegem migrațiile preistorice.
Aceste investigații ar putea revoluționa perspectivele arheologice actuale, oferind oamenilor de știință șansa de a descoperi piese esențiale ale puzzle-ului umanității.
Potrivit lui Jerome Dobson, multe dintre aceste peisaje subacvatice au o mare relevanță arheologică, iar cartografierea lor meticuloasă deschide noi orizonturi de cercetare.
