Un apicultor normand își vede stupii producând, după un an întreg de muncă și de capricii ale vremii, câteva sute de kilograme de miere pe care le vinde cu prețul unui produs artizanal.
La mii de kilometri distanță, într-o fabrică, siropul de orez este produs la un cost de sub un euro kilogramul, apoi ambalat și etichetat ca miere pură. Diferența dintre cei doi nu este doar de preț – este de supraviețuire.
În spatele acestei povești stă un raport al Comisiei Europene care a tras un semnal de alarmă fără precedent.
Între noiembrie 2021 și februarie 2022, autoritățile din 16 state membre, ajutate de Elveția, Norvegia și Oficiul European de Luptă Antifraudă, au colectat la frontieră 320 de transporturi de miere venite din 20 de țări exportatoare.
A fost cel mai amplu control de acest tip organizat vreodată pe continent. Rezultatul a zguduit piața: 147 dintre probe – adică 46% – au fost declarate puternic suspecte de falsificare.
Cum au devenit trișorii imposibil de detectat?
Rata este de trei ori mai mare decât cea înregistrată într-o acțiune similară din 2015, când doar 14% dintre mostre fuseseră neconforme. În numai șapte ani, proporția fraudelor suspectate s-a triplat.
Iar metodele trișorilor au devenit atât de sofisticate, încât laboratoarele obișnuite nu le mai pot detecta. În trecut, falsificatorii diluau mierea cu siropuri din porumb sau trestie de zahăr – ușor de identificat.
Acum au trecut la siropuri din orez, grâu sau sfeclă, a căror compoziție chimică imită aproape perfect profilul mierii naturale.
Doar tehnica specială dezvoltată de Centrul Comun de Cercetare al Comisiei a reușit să le descopere, iar această metodă nu este încă folosită nici de laboratoarele oficiale ale statelor membre, nici de cele private care testează produsele din comerț. Fără ea, întreaga anchetă ar fi rămas în orbire.
Daunele colaterale ale mierei contrafăcute
Logica economică a fraudei este simplă și brutală. În 2021, valoarea medie a mierii importate era de 2,32 EUR/kg, în timp ce siropul de orez costa între 0,40 și 0,60 EUR/kg. Diferența de patru-cinci ori între cost și prețul de vânzare transformă diluarea într-o afacere aproape fără riscuri.
Exportatorii nu sunt însă la fel de implicați. 74% dintre cele 89 de mieri provenite din China au fost declarate suspecte. Aproape toate cele 15 mostre din Turcia – 14 – la fel. Și mai grav: toate cele zece transporturi sosite din Marea Britanie au fost considerate neconforme.
Nu pentru că britanicii ar produce miere falsă, ci pentru că insula funcționează ca o platformă de tranzit, unde mieri din alte părți sunt amestecate și reexpediate pe continent. Falsul nu rămâne doar la graniță.
Din cele 63 de probe colectate în Belgia, aproape 20 de loturi suspecte erau destinate pieței interne. Altele, descărcate în portul Anvers, erau îndreptate spre Franța, Germania și Spania.
Mierea adulterată călătorește prin huburile logistice europene înainte de a ajunge pe rafturile magazinelor și, mai departe, în cămarile consumatorilor. Impactul se vede abia când e tradus în cifre absolute.
Potrivit calculelor ONG-ului Foodwatch, dacă 46% din mierea importată din afara Europei este potențial frauduloasă, asta înseamnă peste 80.000 de tone de produs falsificat consumat în fiecare an pe continent.
Este echivalentul a 13 Turnuri Eiffel în greutate – înghițite de consumatori care credeau că au cumpărat miere naturală.
Pentru apicultorii francezi, care produc anual în jur de 45.000 de tone, dar nu reușesc să acopere cererea internă, importurile care depășesc 30.000 de tone pe an sunt o lovitură directă.
Cum poate un producător dependent de albine, climă și recolte limitate să concureze cu un sirop fabricat la preț de fabrică? Întrebarea nu este retorică: ea stă la baza plângerilor repetate ale apicultorilor europeni de ani de zile. Comisia Europeană a reacționat după publicarea raportului.
Dintre cele 44 de companii de import investigate, nouă au fost deja sancționate – de la respingerea loturilor la rechemare, distrugere și amenzi financiare. Este un început, dar nu suficient. Problema de fond rămâne
: metoda care a descoperit aceste fraude nu este încă standard de lucru pentru laboratoarele care veghează produsele de pe piață. Până când nu va deveni, cât din mierea din borcanul de pe masă este cu adevărat ceea ce scrie pe etichetă rămâne, pentru consumator, o necunoscută.
