Doi virgulă șase hectare. Atât măsura un loc în care peste treizeci de mii de oameni au trăit, au muncit și au murit. O suprafață mai mică decât a patru terenuri de fotbal. Și totuși, acolo, în Hong Kong, s-a ridicat cea mai dens populata așezare din istoria omenirii.
Clădirile erau atât de strânse, încât apartamentele din blocuri diferite se învecinau perete în perete, iar unele încăperi nu au văzut niciodată lumina zilei. Nu existau autorizații de construcție, nici planuri urbanistice, nici inspectori.
Fiecare etaj adăugat era o decizie luată pe loc, fără vreun ghidaj oficial. Și totuși, acest amalgam de beton și oțel a stat în picioare. Imaginați-vă două lifturi pentru zeci de mii de oameni. Da, doar două lifturi deserveau toate clădirile, care se înălțau pe treisprezece sau paisprezece etaje.
Aleile erau atât de înguste încât abia dacă putea trece o persoană. Lipsa fundațiilor solide a fiecărei clădiri în parte a creat, paradoxal, o coerență structurală: toate cele 350 de construcții s-au sprijinit una pe alta, formând un bloc compact care nu se putea prăbuși tocmai pentru că era unit.
Niciun proiectant nu ar fi semnat așa ceva, dar a funcționat. Densitatea populației era amețitoare. În 1987, cei aproximativ 33.000 de locuitori înghesuiți în doar 2,6 hectare produceau o concentrație de 1.255.000 de oameni pe kilometru pătrat.
Ca să înțelegem proporția: Manila, astăzi cel mai dens megaoraș din lume, atinge în vârf doar 44.000 pe kilometru pătrat. Kowloon avea de aproape treizeci de ori mai mult. Nici măcar mahalalele din Dharavi, Mumbai, nu se apropiau de acest nivel.
Enclava uitată de două imperii
Povestea începe cu o eroare diplomatică. În 1898, când Marea Britanie a extins teritoriul Hong Kong-ului, vechiul fort chinez din peninsula Kowloon a fost lăsat deoparte, omis din convenția de închiriere. Astfel, a apărut o enclavă revendicată de două guverne, dar guvernată de niciunul.
Beijingul o considera chinezească, Londra nu o administra. Timp de decenii, nici poliția colonială, nici autoritățile chineze nu au călcat pe acolo. Acest vid de putere a atras mai întâi refugiați care fugeau de războiul civil chinez, apoi valuri după valuri de oameni veniți după ocupația japoneză.
Fără legi care să reglementeze construcțiile, fără vreun cod urbanistic, locuitorii au început să se înghesuie.
Anarhia urbană înlocuită de armonie
În interior, viața fierbea. Se găseau cabinete stomatologice lângă bucătării de restaurant, ateliere clandestine, saloane de mahjong. În umbră, triadele locale controlau aproape totul – de la narcotice până la carne de câine. Prostituția, jocurile de noroc și abuzul de droguri erau comune.
Lipsa poliției nu însemna lipsa puterii, ci doar o altă formă a ei. Pe măsură ce data predării Hong Kong-ului către China se apropia, enclava devenea o problemă politică incomodă. Nici Londra, nici Beijingul nu doreau să moștenească acest simbol al anarhiei urbane.
În ianuarie 1987, guvernul colonial britanic a anunțat demolarea. A urmat un proces dificil de evacuare și transfer al suveranității. Săpătorii au intrat în martie 1993, iar ultimele ruine au fost curățate în aprilie 1994. Pe locul fostului oraș, Hong Kong a ales să planteze o grădină.
Kowloon Walled City Park s-a deschis în decembrie 1995. Acolo unde turnurile strâmte blocau lumina, acum sunt bazine și pavilioane inspirate din grădinile imperiale chineze. Singurul vestigiu rămas este clădirea Yamen, restaurată pentru a oferi o privire asupra trecutului. Ironia supremă?
Proiectul parcului a câștigat chiar un premiu la o expoziție internațională de horticultură din Stuttgart. Ordinea perfectă a înlocuit haosul absolut. Astăzi, turiștii se plimbă pe aleile parcului fără să știe că sub pașii lor zac fundațiile unui oraș care a sfidat orice regulă.
