De -a lungul secolelor, misterul dispariției civilizației maya a captivat cercetătorii. Întrebarea esențială este cum a putut acest popor avansat să asiste la prăbușirea orașelor sale mari și la scufundarea culturii sale în uitare.
Un studiu genetic recent, publicat în jurnalul Biologia actuală, aduce o nouă perspectivă asupra acestei întrebări.
Analizând genomul scheletelor descoperite în apropierea orașului antic Copán, cercetătorii au dezvăluit că mayașii nu s-au stins complet, ci au supraviețuit, s-au adaptat și trăiesc în continuare prin descendenții lor, care numără milioane.
Copán, situat în vestul Hondurasului actual, a fost una dintre capitalele importante ale civilizației maya în perioada clasică.
Acest oraș prosper era renumit pentru stelaele și hieroglifele sale sculptate și se afla într-o poziție strategică de-a lungul rutei dintre înălțimile Mexicului și bazinul maya. În anul 426, K’inich Yax K’uk’ Mo’ a întemeiat o dinastie care a durat peste patru secole.
Inscripțiile vechi menționează originea străină a acestuia, dar amploarea schimburilor umane din această regiune nu a fost recunoscută până acum.
O echipă internațională, condusă de Shigeki Nakagome de la Trinity College Dublin, a realizat secvențierea genomului pentru șapte indivizi îngropați la Copán. Scopul studiului a fost să înțeleagă mișcările populaționale, structura socială și impactul prăbușirii civilizației.
Una dintre descoperiri arată că fiecare individ avea o linie maternă diferită, dovedind o diversitate genetică semnificativă. Doi dintre bărbați împărțeau aceeași linie paternă dar nu erau rude apropiate. Unul dintre aceștia ar putea fi un șef dinastic, iar celălalt, posibil un sacrificiu ritual.
Genomii descoperiți la Copán arată o continuitate genetică între mayanii antici și populațiile native actuale.
Comparând aceste date cu genomuri moderne de la populațiile amerindiene și cu ADN-ul antic din Siberia, cercetătorii au stabilit că mayașii nu au dispărut complet, ci au evoluat, uneori în umbră, în perioada colonialismului.
Analizând modele demografice bazate pe ADN, cercetătorii au reușit să reconstruiască evoluția populației din Copán: în jurul anului 730 AD, regiunea a atins apogeul său demografic cu aproximativ 19.000 de locuitori.
După anul 750, a urmat un declin asociat cu prăbușirea politică, economică și de mediu a perioadei clasice. Totuși, acest declin nu a condus la dispariția populației, ci la o restrângere demografică urmată de o persistență tăcută.
Creșterea populației dinainte de prăbușire a fost posibilă datorită extinderii agriculturii de porumb, principala sursă de hrană a mayanilor. Un aflux de oameni din zonele înalte ale Mexicului, în special din locuri precum Chickén Itzá, a contribuit la diversitatea populației.
Acești migranți s-au integrat în comunitatea locală, influențând-o fără a-i șterge rădăcinile ancestrale. Asemenea detalii demonstrează că societatea maya era dinamică și deschisă schimburilor culturale.
Astăzi, peste 7 milioane de oameni de origine maya trăiesc în Mexic, Guatemala, Belize, Honduras și în alte regiuni. Limba, cultura și genomul lor continuă să poarte urmele acestui trecut milenar.
Studiul genetic realizat în Copán subliniază că prăbușirea maya nu a fost un sfârșit, ci o transformare. Supraviețuirea tradițiilor, cunoștințelor și identităților lor marchează o rezistență în fața invaziilor, bolilor și colonizării.
Recunoașterea faptului că mayașii nu au dispărut, ci au continuat să existe, permite reevaluarea noțiunii de „cădere a civilizației”. Ceea ce este perceput ca o prăbușire poate fi o reorganizare socială și culturală. Popoarele indigene continuă să fie actori din propria lor istorie.
În concluzie, ADN-ul scheletelor studiate arată că mayașii au experimentat o prăbușire demografică, dar nu o dispariție. Descendenții lor trăiesc și astăzi, reprezentând o civilizație ale cărei rădăcini sunt la fel de vii.
