Pe aceeași bucată de pământ, la mii de ani unii după alții, două specii de oameni au vânat aceleași animale, au cioplit aceleași unelte și au purtat aceleași podoabe. Nu e o coincidență, ci o continuitate care zguduie tot ce știam despre granița dintre Neanderthal și Homo sapiens.
Peștera Üçağızlı II, pe coasta Mediteranei turcești, păstrează dovada unui puzzle greu de descifrat. Cercetătorii au excavat dinți și un fragment de maxilar – suficiente pentru a distinge cine a trăit acolo și când. Analiza structurii interne a dinților fosilizați le-a dezvăluit identitatea.
Prin datarea cu luminescență stimulată optic, care măsoară de cât timp boabele minerale au stat în întuneric, au stabilit că Neanderthalienii au ocupat grota între 77.000 și 59.000 î.Hr., iar oamenii moderni între 59.000 și 47.000 î.Hr.
Aceleași unelte, aceleași podoabe
Straturile sedimentare spun o poveste aproape identică. Ambele grupuri au exploatat aceleași resurse locale de cremene, au urmărit capre sălbatice, căprioare și mistreți, și au cules aceleași plante.
În plus, au adus în peșteră 29 de scoici ale melcului marin Columbella rustica – nu pentru hrană, ci ca podoabe. Unele erau găurite, gata de înșirat.
O scoică din perioada Neanderthală păstra urme de încălzire intenționată, care i-a schimbat culoarea, un gest estetic pe care ambele specii l-au practicat. „Rezultatele noastre indică un nivel ridicat de interacțiune culturală”, spune Naoki Morimoto, paleoantropolog la Universitatea din Kyoto.
„Nu s-au adaptat doar la același mediu: probabil că au împărtășit preferințe simbolice. ”
De ce una dintre specii a pierdut?
Descoperirea din Turcia nu e izolată. La Peștera Tinshemet din Israel, în urmă cu 130.000 până la 80.000 de ani, oamenii de Neanderthal și cei moderni au lăsat dovezi de comportamente comune.
În Franța, însă, cu 80.000 de ani în urmă, nu există urme de continuitate – speciile s-au succedat fără să lase aceeași amprentă culturală. Paradoxul este că asemănările adâncesc misterul dispariției Neanderthalienilor, în urmă cu aproximativ 40.000 de ani.
Dacă două specii au ocupat aceeași nișă ecologică, de ce una a pierdut? Unele teorii invocă abilități cognitive sau lingvistice mai reduse la Neanderthalieni, dezbaterea rămâne deschisă.
April Nowell, arheolog la Universitatea Victoria, atrage atenția că datele arheologice arată o suprapunere comportamentală atât de mare, încât diferențele reale ar putea fi ascunse în ceea ce oasele nu mai spun.
Autorii studiului recunosc că întrebările se înmulțesc: asemănările culturale sunt rodul încrucișărilor genetice dintre populații? Sau al unui schimb de idei atât de subtil încât azi abia îl întrezărim?
Un lucru e cert: peștera turcească nu oferă răspunsuri, ci fisuri în povestea pe care credeam că o știm.
