Gheața de la Polul Sud al Lunii este cea mai valoroasă resursă dintre Pământ și Marte. Fără ea, orice bază permanentă rămâne un vis. Cu ea, devin posibile combustibilul, oxigenul și apa potabilă pentru misiuni care durează luni sau ani.
Atât Statele Unite, cât și China știu acest lucru, iar ambele se îndreaptă acum exact acolo. Problema este că spațiul nu mai are loc decât pentru unul dintre ele.
Raportul Mitchell propune soldați pe Lună
Un raport recent al Institutului Mitchell pentru Studii Aerospațiale spulberă orice iluzie că Luna va rămâne un teritoriu pașnic.
Documentul, semnat de un fost colonel al Forțelor Speciale americane, Kyle Pumroy, formulează o propunere care sfidează logica diplomatică actuală: desfășurarea de soldați americani activi pe suprafața lunară și pe orbita acesteia.
Scopul declarat este apărarea resurselor și a teritoriului împotriva expansiunii chineze. Militarizarea Lunii nu mai este un subiect de science-fiction, ci un plan strategic conturat pe hârtie.
Pumroy argumentează că cine ajunge primul și construiește o infrastructură durabilă între orbita joasă a Pământului și Lună va stabili regulile jocului pentru toți ceilalți.
„Oricine stabilește mai întâi o infrastructură LEO-Moon durabilă și apărabilă va câștiga dreptul de a stabili și de a aplica norme și standarde”, scrie el. Concluzia este tranșantă: Statele Unite nu își permit să termine pe locul secund.
Pentru a evita acest scenariu, raportul recomandă ca Forța Spațială să dezvolte de urgență un program militar de zbor spațial cu echipaj uman, astfel încât „Gardienii” – cum sunt numiți soldații din această ramură – să poată fi dislocați efectiv pe orbită și pe solul selenar.
Această mișcare ar fi autorizată prin Titlul 10 al legii americane, care permite Pentagonului să organizeze și să desfășoare forțe militare la scară globală. Spațiul nu este încă considerat oficial o regiune globală, dar autorul raportului consideră că aceeași logică ar trebui să se aplice și acolo.
Tratatul din 1967, o simplă hârtie?
Există însă un obstacol juridic masiv. Tratatul Spațial din 1967, semnat inclusiv de Statele Unite, Rusia și China, interzice orice activitate militară pe corpurile cerești și orice revendicare de suveranitate asupra Lunii.
Pumroy recunoaște că americanii „ar trebui să-și dorească” să respecte acest acord.
În același timp, el susține că este necesar să se pregătească pentru scenarii în care tratatul este ignorat, invocând ceea ce el vede ca un tipar chinez de a ocoli cadrele juridice internaționale și de a folosi forța pentru a-și impune pretențiile teritoriale.
China, oficial, respinge orice astfel de acuzații. Luna trecută, un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe a declarat că țara sa susține „principiul egalității, beneficiului reciproc, utilizării pașnice și dezvoltării incluzive în cooperarea spațială”.
Dincolo de scenariul unui conflict armat, adevărata bătălie, potrivit raportului, este una normativă.
Pe măsură ce China avansează cu propriul program lunar, există riscul real ca aceasta să obțină un avantaj decisiv în stabilirea standardelor tehnice, a protocoalelor de operare și a cadrelor juridice care vor guverna viitoarea economie selenară.
Altfel spus, prima națiune care construiește o infrastructură permanentă nu doar că își plantează steagul, ci dictează regulile de acces la resurse pentru toți ceilalți actori, militari sau civili.
Fereastra de oportunitate pentru a influența aceste reguli se strânge pe zi ce trece, pe măsură ce ambele programe spațiale accelerează.
