Pe coloana unei case din Pompei, un graffito a rescris istoria timpului. Nu pentru că vorbește despre gladiatori sau aventuri amoroase – ci pentru că, pentru prima oară, cineva a notat o dată completă, cu an, lună, zi și, mai ales, cu ziua săptămânii. Iar apoi a greșit-o.
Inscripția stă ascunsă în Casa Nunții de Argint, o reședință somptuoasă îngropată sub cenușa Vezuviului.
Când arheologii au tradus rândurile, au descoperit un text care seamănă cu o însemnare administrativă: „sub consulatul lui Nero Caesar Augustus și Cossus Lentulus, cu opt zile înainte de idele din februarie, s-au ținut piețe în Cumae și Pompei”. Nimic spectaculos la prima vedere.
Dar fiecare cuvânt este o cheie. Mențiunea consulilor fixează anul cu precizie: 60 d.Hr. Sistemul roman de calcul al zilelor, cu Calende, None și Ide, transformă „opt zile înainte de idele din februarie” în 6 februarie. Iar în text apare și formula „dies Solis” – ziua Soarelui, adică duminica.
Astfel, 6 februarie 60 d.Hr. devine cea mai veche dată completă din istorie, care include explicit și ziua săptămânii. Doar că matematica nu se potrivește. Folosind calendare moderne, cercetătorii de la University College London au demonstrat că 6 februarie 60 a fost, de fapt, o zi de miercuri.
Cum a putut un roman să scrie „duminică” în loc de „miercuri”? Un filolog canadian, Pierre Brind’Amour, a găsit răspunsul în stele. Romanii tocmai preluaseră conceptul de săptămână de șapte zile de la astrologi, numind fiecare zi după o planetă cunoscută:
Saturn, Jupiter, Marte, Soare, Venus, Mercur, Lună. Fiecare oră a zilei era atribuită unei planete, iar planeta care „moștenea” prima oră dădea numele întregii zile.
Dacă autorul graffiti-ului a început să numere orele la apus, nu la răsărit, atribuirea s-a deplasat, transformând o zi reală de miercuri într-o duminică aparentă.
Alți istorici cred că explicația e și mai simplă: săptămâna de șapte zile era o invenție atât de nouă și arbitrară, încât în anul 60 d.Hr., Imperiul Roman încă nu sincronizase calendarul local cu cel oficial.
Fie că a fost o eroare astronomică, fie un decalaj regional, anomalia nu face decât să sublinieze momentul de cotitură. Înainte de acest graffito, oamenii mai numeau unele zile – de exemplu, Sabatul – dar nu le folosiseră niciodată ca instrument de datare.
Această mâzgălire pe tencuială, deși greșită, marchează clipa în care omenirea a început să fixeze timpul exact așa cum îl știm astăzi.
