Sub apele liniștite ale unui lac african se ascunde o amenințare pe care niciun expert nu o poate controla. Nu e vorba de o armă convențională sau de un conflict militar.
E o bombă geologică, formată din gaze letale comprimate sub presiunea apei, gata să transforme una dintre cele mai periculoase zone urbane din lume într-un cimitir imens. La suprafață, lacul Kivu pare idilic.
Sub el, însă, zac două straturi mortale: 300 de kilometri cubi de dioxid de carbon și 60 de kilometri cubi de metan injectat de activitatea tectonică. Acestea nu sunt gazoase în mod normal la această adâncime, dar apa este stratificată atât de stabil încât le ține captive – deocamdată.
Cea mai mică tulburare, un cutremur sau o curgere de lavă, poate rupe acest echilibru fragil. Pentru a înțelege ce poate urma, trebuie să ne întoarcem la 1986, în Camerun. Atunci, lacul Nyos și-a vărsat brusc conținutul de dioxid de carbon, fără zgomot.
Un nor invizibil, mai greu decât aerul, s-a rostogolit peste așezările din jur, ucigând în somn 1.800 de oameni și întreaga faună din zonă. Experții spun însă că acea tragedie nu e decât o umbră palidă a ceea ce poate face Kivu.
Municipalitatea Goma, cu o populație de peste un milion de suflete, se află la câțiva kilometri de acest depozit natural de moarte. Deasupra veghează vulcanul Nyiragongo, un gigant care erup frecvent.
O scurgere de lavă care pătrunde în apele stratificate sau un cutremur violent ar fi de ajuns pentru ca presiunea să scadă brusc și gazele să se elibereze ca dintr-o sticlă de șampanie scuturată. Rezultatul? Un nor toxic cu un echivalent de 6 gigatone de carbon ar învălui totul.
Oricine îl respiră moare în mai puțin de un minut. Iar metanul, extrem de volatil, ar transforma orice sursă de căldură – o scânteie, o flacără – într-o minge de foc care ar incinera zeci de kilometri.
Pentru a dezamorsa această amenințare, o companie numită KivuWatt pompează acum apa din adâncuri pentru a extrage metanul și a produce electricitate. E o operațiune profitabilă, care pare salvatoare.
Dar mulți fizicieni avertizează că e ca și cum un ucenic de vrăjitor s-ar juca cu țevile unui reactor. Prin reîntoarcerea apei sărăcite în lac, se creează curenți verticali care tocmai ar putea distruge stratificarea protectoare.
Paradoxul e sfâșietor: cu cât încerci mai mult să dezamorsezi bomba, cu atât riști să o detonezi. Sub apele calme ale lacului Kivu, ticăitul secundelor se aude tot mai tare.
