Anual, milioane de analize de sânge din Franța indică un nivel prea ridicat al colesterolului. Adesea, medicul vorbește despre artere, despre riscul cardiac și, uneori, prescrie statine. Pacientul pleacă acasă cu gândul că pericolul este inima. Între timp, în tăcere, ficatul se îneacă în grăsime.
Steatoza hepatică metabolică, cunoscută în limbajul curent sub denumirea de „ficat gras” non-alcoolic, este direct asociată cu sindromul metabolic, iar colesterolul crescut reprezintă o componentă centrală a acestuia. Medicina cunoaște de multă vreme această legătură.
Ceea ce se măsoară însă mai puțin este amploarea reală a fenomenului și viteza cu care acesta se agravează atunci când nimeni nu este atent. Este esențial de reținut că aproape unul din trei bărbați francezi de peste 70 de ani are ficatul infiltrat cu grăsime, fără să știe acest lucru.
Ficatul îmbătrânește mai repede pe măsură ce colesterolul crește, ducând la acumularea unor celule „zombie”. Distrugerea urmează un calendar implacabil: în medie, șapte ani trec între fiecare stadiu al bolii, înainte de a ajunge la ciroză.
Conform unui studiu național recent, aproximativ 18,2% din populația adultă franceză, adică aproape unul din cinci adulți, este afectată de steatoza hepatică metabolică. La nivel mondial, această afecțiune reprezintă principala cauză de boală hepatică, cu o prevalență de aproximativ 30%.
Tradus în termeni concreți, imaginează-ți că într-o sală de zece persoane, trei dintre ele au, probabil, ficatul infiltrat cu grăsime, fără să aibă cunoștință despre aceasta.
Steatoza hepatică evoluează silențios până într-un stadiu foarte avansat al bolii, motiv pentru care majoritatea covârșitoare a persoanelor afectate nu știu că sunt bolnave. Ficatul, la rândul său, nu se plânge. Nu apar dureri, nu există alarme.
În majoritatea cazurilor, steatoza hepatică se dezvoltă fără simptome caracteristice, în afară, ocazional, de o senzație de oboseală sau un ușor disconfort abdominal. Aceste semne sunt atât de banale încât sunt adesea atribuite stresului sau unei nopți nedormite.
În Franța, un studiu bazat pe cohorta CONSTANCES a arătat că 24,6% dintre bărbați și 10,1% dintre femei prezintă această boală. Numărul cazurilor crește semnificativ odată cu vârsta, ajungând la 36,2% la bărbații cu vârste cuprinse între 68 și 78 de ani.
Pentru anumite profiluri, statisticile nu indică doar un risc, ci aproape o certitudine. Hiperinsulinemia, legată de rezistența la insulină, perturbă metabolismul grăsimilor în ficat și agravează acumularea acestora în organ.
Colesterolul crescut se încadrează în același tablou metabolic: el semnalează că organismul gestionează defectuos lipidele, iar ficatul, orchestratorul metabolismului grăsimilor, plătește un preț ridicat.
Nivelul sanguin al colesterolului poate crește și din cauza anumitor afecțiuni hepatice, cum ar fi steatoza hepatică, o patologie care afectează aproximativ 200.000 de persoane în forma sa severă, doar în Franța.
Relația este, așadar, circulară: colesterolul deteriorează ficatul, iar ficatul deteriorat agravează nivelul colesterolului. Mecanismul de distrugere urmează un calendar implacabil. Inițial, acumularea de trigliceride în celulele hepatice creează o steatoză simplă.
În acest stadiu, ficatul este foarte bogat în grăsimi, însă măsurile igieno-dietetice pot duce la vindecare, iar ficatul își poate recăpăta aspectul normal. Dacă suprasarcina continuă, ficatul devine sediul unei inflamații, numită hepatită. Odată instalată inflamația, mecanismul se accelerează.
Inflamația nu dispare, ci se agravează în timp. Ea poate evolua către fibroză hepatică și, după câțiva ani, către ciroză, cu un risc crescut de cancer hepatic. Această evoluție este lentă, cu o schimbare de stadiu (de la F1 la F4) la fiecare 7,1 ani în medie.
Șapte ani pentru fiecare treaptă, în tăcere, la fiecare pas. Această discrepanță între progresia reală și lipsa semnalelor de alarmă transformă boala într-un adversar deosebit de redutabil. Dincolo de colesterol și grăsimi, un mecanism mai profund este în joc, afectând direct îmbătrânirea organului.
Cercetătorii de la Inserm, Universitatea Paris Cité și CNRS au documentat cu precizie: senescența celulară este caracterizată de inflamație și de o reprogramare metabolică, adică o modificare a modului în care celulele utilizează energia.
Aceste celule, numite „senescente”, sunt celule care au încetat să se dividă, dar refuză să moară. În această stare, ele eliberează molecule pro-inflamatorii și se acumulează odată cu înaintarea în vârstă, perturbând funcționarea țesuturilor.
Ficatul este, tocmai, organul cel mai expus acestui fenomen.
El prezintă cea mai mare proporție de celule senescente induse de vârstă, majoritatea fiind celule endoteliale sinusoidale înalt specializate, dotate cu cea mai mare capacitate de endocitoză dintre toate celulele umane și jucând un rol de santinelă imunitară.
Legătura cu excesul de grăsimi și colesterol nu este întâmplătoare. Acumularea de celule senescente este deosebit de importantă în organele mai stabile, precum ficatul.
Aceste celule, prin secreția de factori pro-inflamatori, modifică țesutul înconjurător și contribuie la crearea unui climat inflamator cronic care favorizează patologiile degenerative și reduce capacitatea de reparare a organismului.
Mai clar spus: un ficat suprasolicitat de grăsimi este și un ficat care îmbătrânește mai repede, inundat de propriile celule imunitare devenite disfuncționale. Oamenii de știință de la Inserm au identificat, de altfel, o semnătură metabolică distinctă în aceste celule senescente.
Folosind molecule care inhibă o enzimă cheie (glicerol kinaza), ei au constatat o reducere a inflamației legate de senescență, concomitent cu o diminuare a acumulării de grăsimi în celule. Aceasta reprezintă o cale terapeutică promițătoare, chiar dacă, în acest stadiu, rămâne experimentală.
Vestea bună poate fi rezumată într-o singură frază: ficatul este un organ rezilient, iar în primele stadii, steatoza hepatică este adesea reversibilă. Ficatul poate pierde până la 70% din masă și se poate regenera în câteva luni. Aceasta este forța sa.
Însă această capacitate nu este nelimitată și scade tocmai odată cu acumularea de celule senescente și inflamația cronică.
O reducere a greutății corporale de minim 5% este necesară pentru a diminua steatoza, de 7 până la 10% pentru a ameliora inflamația și de peste 10% pentru a îmbunătăți fibroza hepatică. Aceste praguri sunt accesibile, fără chirurgie sau medicamente miraculoase.
În afară de aceste reguli igienice și dietetice, în prezent nu există un tratament specific validat pentru a trata MASLD în Franța. Prevenția, deocamdată, rămâne singura armă cu adevărat eficientă.
În ceea ce privește screening-ul, Înalta Autoritate pentru Sănătate recomandă o depistare sistematică la toți pacienții care prezintă sindrom metabolic, incluzând dozarea transaminazelor și o ecografie abdominală la fiecare 2 până la 3 ani.
Este un protocol simplu, non-invaziv, care permite depistarea bolii cu mult înainte ca ficatul să fie grav afectat. Ceea ce reținem, în cele din urmă, este necesitatea de a schimba perspectiva în fața unui bilanț lipidic nefavorabil.
Colesterolul crescut nu este doar o amenințare pentru arterele coronare; este și semnalul unei disfuncții metabolice care, silențios, condiționează îmbătrânirea accelerată a ficatului.
În Franța, peste 200.000 de persoane suferă deja de forma severă a steatozei, cunoscută sub denumirea de NASH, iar conform Societății Naționale Franceze de Gastroenterologie, acest număr ar trebui să se dubleze până în 2030, cu o triplare a cazurilor de ciroză și carcinom hepatocelular care decurg din aceasta.
Următoarea analiză de sânge ar putea fi ocazia de a adresa o întrebare diferită medicului.
