Patru femei adulte și doi băieți. Oase tăiate, lovite, frânte cu precizie pentru a scoate măduva. În A treia peșteră din Goyet, în provincia Namur din Belgia, cercetătorii au găsit exact aceste urme. Iar datările le plasează între 41.000 și 45.000 de ani înaintea erei noastre.
Nu a fost un gest disperat de supraviețuire. Nici un ritual funerar neînțeles. A fost o practică deliberată, rece, de canibalism selectiv, îndreptată în special împotriva femeilor adulte și a copiilor. Povestea acestor oase începe cu mult înainte de a fi înțelese.
Primele săpături la Goyet au avut loc în 1865, sub coordonarea lui Édouard Dupont. Timp de decenii, materialul uman a rămas amestecat printre resturile faunistice din colecția păstrată la Institutul Regal de Științe Naturale al Belgiei, la Bruxelles.
Oase umane pierdute în mulțimea de oase de animale. Nimeni nu le-a separat cu adevărat. A fost nevoie de peste zece ani de trieri minuțioase, remontări de fragmente și analize biochimice pentru a recompune, piesă cu piesă, un ansamblu excepțional.
Din acest efort a rezultat un studiu publicat în Scientific Reports, semnat de o echipă internațională din care fac parte cercetători de la CNRS, Universitatea din Bordeaux și Universitatea Aix-Marseille.
ADN-ul, datările cu radiocarbonul, măsurătorile izotopice pentru a stabili originea geografică, dar și reconstituiri virtuale au permis analiza unor oase extrem de fragmentare.
Profilul victimelor, conturat de analizele genetice, este fără echivoc: cele patru persoane adulte sau adolescente sunt toate femei. Ceilalți doi indivizi sunt băieți: un nou-născut și un copil cu vârsta estimată între 6,5 și 12,5 ani. Șase persoane, identificate prin ADN. Nu o familie.
Nu un grup local. Urmează detaliile de anatomie. Structura internă a oaselor lungi arată că femururile și tibiile femeilor cannibalizate erau mai puțin robuste decât cele ale altor neanderthalieni cunoscuți. Statura estimată — aproximativ 1,50 metri — indică indivizi gracili, mai mici decât media.
Elementele se leagă: nu a fost un atac la întâmplare. Au fost vizate persoane precise. Iar izotopii de sulf din oase spun ceva și mai important: victimele nu proveneau din regiunea Goyet. Veneau din altă parte. În același timp, microstructura osoasă indică o mobilitate redusă.
Împreună, aceste date sugerează capturarea și deplasarea lor forțată. Nu călătoare. Ținte. Tratamentul aplicat corpurilor elimină orice ambiguitate.
Membrii inferiori au fost selectați, oasele au fost fracturate sistematic pentru a accesa măduva, urmele de tăiere fiind identice cu cele observate pe oasele animalelor consumate în peșteră. Caii și renii din Goyet au fost procesați în același fel. Totul indică o practică alimentară, nu un ritual.
Cercetătorii numesc acest comportament „exocanibalism”: consumarea indivizilor din afara propriului grup. Este o etichetă tehnică pentru o realitate limpede. Nu îți mănânci morții. Îi vânezi pe ceilalți.
Iar componența grupului victimelor — femei și copii, fără bărbați adulți — nu pare deloc întâmplătoare. „Această structură reflectă o selecție deliberată a victimelor de către canibali”, explică Isabelle Crevecoeur, directoare de cercetare la CNRS și coautoare a studiului.
Probabilitatea unei asemenea configurații apărute la întâmplare este extrem de mică. Țintele par alese pentru a slăbi potențialul reproductiv al unui clan rival, eliminând femeile și tinerii.
O logică pe care o asociem mai degrabă conflictelor umane mult mai recente, dar care există și la cimpanzei, unde astfel de atacuri urmăresc subminarea unei populații vecine sau controlul teritoriului. Contextul istoric amplifică această interpretare.
La sfârșitul Paleoliticului mijlociu, nordul Europei găzduia grupuri neanderthaliene cu o diversitate culturală mare, în timp ce Homo sapiens își făcea simțită prezența în regiunile apropiate. Climatul se răcea, competiția pentru resurse creștea, iar tensiunile teritoriale deveneau acute. Într
-o astfel de lume, o întâlnire între necunoscuți putea sfârși în violență. Rămâne totuși o întrebare la care echipa răspunde cu prudență: cine au fost canibalii? Nu poate fi exclus ca ar fi fost Homo sapiens. Însă indiciile înclină spre neanderthalieni.
Unele fragmente umane au fost folosite pentru retușarea uneltelor de piatră — o practică documentată în special la neanderthalieni pe mai multe situri europene. Iar A treia peșteră din Goyet este prima dovadă de canibalism neanderthalian descoperită la nord de Alpi.
Ansamblul de la Goyet arată o selecție a victimelor de o precizie rece. Arată prădători care își aduc prada din alte regiuni, probabil capturată cu forța.
Și arată o strategie ce lovește în capacitatea de reproducere a rivalilor, cu zeci de milenii înaintea conflictelor organizate pe care le cunoaștem din istorie.
Aceste oase reprezintă „cele mai convingătoare dovezi de până acum ale unei competiții între grupuri în rândul populațiilor neanderthaliene din Pleistocenul târziu”. Ne despart 45.000 de ani de acele scene. Din mecanica socială care le-a făcut posibile, doar urmele cele mai dure au mai rămas.
