Sub fundațiile unei școli primare din Frankfurt, adânc, la baza unui vechi puț, arheologii au făcut o descoperire care transcende secolele și rescrie înțelegerea noastră despre Imperiul Roman în Germanie.
Acolo, în întuneric, au zăcut trei obiecte, împletite într-o poveste misterioasă: un schelet uman, o statuetă de bronz a zeiței Diana și o inscripție dedicativă datată cu o precizie uimitoare – 9 septembrie 246 d.Hr.
Aceste vestigii, aduse la lumină de specialiștii de la Universitatea Goethe, reprezintă ceea ce ei numesc prima urmă potențială de sacrificiu uman roman documentată vreodată în regiune, și, surprinzător, nu la marginea unei păduri sau într-un sanctuar izolat la marginea limes-ului, ci chiar în inima unui oraș.
Această descoperire excepțională s-a produs în timpul unor ample săpături arheologice, desfășurate între 2016 și 2018, cu lucrări suplimentare în 2022, pregătind terenul pentru noua Școală Römerstadt din cartierul Heddernheim.
Un destin ironic, poate: în timp ce se puneau bazele unei instituții de învățământ pentru copii, au fost exhumate vestigiile unei religii care ar fi putut practica ritualuri cu mult mai întunecate decât orice lecție dintr-o sală de clasă.
Pe o suprafață de peste 4.500 de metri pătrați, arheologii au scos la iveală un complex sacru fortificat, situat chiar în centrul vechii cetăți romane. Remarcabil este că situl a rămas aproape în întregime intact, cu un minim de perturbări post-romane, o raritate absolută.
De obicei, în majoritatea săpăturilor urbane, reocupările succesive ale solului șterg straturile cele mai vechi. Aici, nouăsprezece secole au trecut fără ca cineva să deranjeze cu adevărat subsolul.
Districtul cultic fusese stabilit în centrul orașului, într-o zonă considerată anterior parte a pieței centrale sau a forumului.
Ansamblul include unsprezece clădiri de piatră, construite în mai multe etape, alături de aproximativ 70 de puțuri rituale și zece gropi de depozitare folosite pentru ofrande.
Pentru a înțelege mai bine amploarea, 70 de puțuri săpate într-un perimetru de jumătate de hectar înseamnă o densitate comparabilă cu cea a unui cimitir de dimensiuni medii concentrat în spațiul unui parc urban.
Arhitectura acestor construcții se distinge prin particularități, fără echivalente apropiate în provinciile romane ale Galiei sau Germaniei.
Unul dintre aceste puțuri a fost cel care a revelat statueta de bronz a zeiței Diana, inscripția dedicativă pentru Mercur Alatheus, datată pe 9 septembrie 246 d.Hr., și scheletul uman.
Monedele descoperite în umplutura puțului indică faptul că acesta nu a fost astupat înainte de anul 249 d.Hr. Coexistența acestor trei elemente într-un spațiu închis ridică o întrebare la care cercetătorii sunt încă reticenți să răspundă definitiv: este scheletul rezultatul unei îngropări accidentale sau al unei victime oferite deliberat zeilor?
Una dintre interpretările posibile sugerează că aceste descoperiri ar putea păstra urme ale unui sacrificiu uman, o concluzie ce ar face sanctuarul de la Nida extraordinar de singular.
În lumea romană, sacrificiul uman era, în general, descris ca o practică străină sau barbară, nu ca un element normativ al religiei romane. Romanii condamnau oficial această practică, imputând-o popoarelor pe care încercau să le supună.
A o găsi la ei acasă, în propriul lor spațiu sacru, răstoarnă narativul istoric. Inscripția descoperită în puț dezvăluie o dedicație adusă lui Mercur Alatheus de către un soldat al Legiunii a XXII-a, staționată la Mainz.
Această dedicare, datată pe 9 septembrie 246 d.Hr., oferă o perspectivă asupra importanței locului. Cercetătorii estimează că sanctuarul a fost înființat la începutul secolului al II-lea și a rămas în uz cel puțin până la mijlocul secolului al III-lea.
Faptul că un soldat a parcurs 80 de kilometri de la baza sa din Mainz pentru a-și grava jurământul în piatră vorbește de la sine despre Nida: era un loc suficient de celebru pentru a merita un astfel de pelerinaj.
Nida, fondată ca bază militară în anii ’70 ai secolului I d.Hr., a evoluat rapid într-un centru economic și cultural major la începutul secolului al II-lea.
Renumită pentru diversitatea sa culturală, cetatea a rămas unul dintre cele mai importante centre urbane din regiune până la abandonarea sa în jurul anilor 275/280 d.Hr. Două secole de existență, urmate de o tăcere de aproape 1800 de ani.
Împăratul Traian o desemnase capitală a Civitas Taunensium în anul 110 d.Hr., stabilind astfel rolul său de centru administrativ regional. Inscripțiile și iconografia descoperite sugerează prezența mai multor zeități, printre care Jupiter, Jupiter Dolichenus, Mercur Alatheus, Diana, Apollo și Epona.
Acest amestec indică faptul că sanctuarul servea probabil ca un centru religios regional, unde multiple divinități din panteonul roman erau onorate cot la cot.
Prezența zeiței Epona, de origine galică și protectoare a călăreților, alături de Jupiter Dolichenus, un cult sirian adoptat de armata romană, demonstrează că nu era vorba de un templu monodeist.
Sanctuarul de la Nida semăna mai puțin cu o catedrală și mai mult cu un fel de forum spiritual unde coexistau tradiții venite din toate colțurile Imperiului. Ofrandele materiale susțin această interpretare.
Au fost recuperate 254 de monede romane și peste 70 de agrafe de haine din argint și bronz, cunoscute sub numele de fibule, unele dintre ele încă intacte. Aceste obiecte sunt asociate în mod obișnuit cu ofrandele în siturile religioase romane.
Puțurile, pe de altă parte, au conținut și alte descoperiri. Arheologii au găsit numeroase recipiente ceramice și cantități mari de resturi vegetale și animale, în special pești și păsări, interpretate de echipă ca fiind urme ale meselor ritualice și ale ofrandelor aduse zeilor.
Pentru a susține studiul acestui amplu sanctuar roman din antica cetate Nida, Fundația Germană pentru Cercetare (DFG) și Fondul Național Elvețian pentru Cercetare Științifică (FNS) au alocat împreună peste un milion de euro.
Această finanțare, pe o perioadă de trei ani, va permite, printre altele, analiza celor 150 de eșantioane prelevate pentru studii arheozoologice și arheobotanice.
Cercetătorii vor necesita o analiză mult mai detaliată înainte de a trage concluzii ferme cu privire la un sacrificiu uman ritual la Nida.
Cu toate acestea, însăși posibilitatea unei asemenea descoperiri este suficientă pentru a sublinia caracterul excepțional al sitului și motivul pentru care specialiștii îl consideră din ce în ce mai mult drept una dintre cele mai importante descoperiri din Germania romană.
Agendă de cercetare ar putea rezerva și alte surprize. La puțin peste un an de la prezentarea „inscripției de argint de la Frankfurt”, cea mai veche mărturie creștină scrisă la nord de Alpi, atenția se îndreaptă din nou spre acest sit antic.
Sub aceleași străzi din Heddernheim, la doar câțiva metri adâncime, două lumi coexistă, împletite în istorie: cea a unei religii care se năștea și cea a unei religii care se stingea. Arheologii nu au terminat de săpat între ele.
