În inima Elveției, neurocercetătorii au deschis o nouă perspectivă asupra modului în care mintea noastră interacționează cu sănătatea fizică.
Aceștia au demonstrat că simpla vizionare a unui avatar bolnav în realitatea virtuală este suficientă pentru a declanșa o stare de alertă în organism, o reacție ce pare să anticipeze o posibilă infecție.
Atunci când o astfel de situație se produce, se observă activarea unor rețele cerebrale specifice și apariția în sânge a unor celule imunitare „santinelă”, pregătite să acționeze. Această descoperire sugerează că organismul nostru încearcă, în mod surprinzător, să anticipeze o infecție viitoare.
De obicei, sistemul imunitar detectează și reacționează la prezența unui agent patogen, având ca scop eliminarea acestuia sau contracararea efectelor sale nocive.
Însă, acest proces necesită un timp considerabil – aproximativ o oră și jumătate – o durată care poate influența eficacitatea răspunsului.
Ceea ce este cu adevărat remarcabil, conform neurocercetătorilor de la laboratorul MySpace al Universității din Lausanne, Elveția, este capacitatea creierului de a detecta o „infecție virtuală” și de a activa sistemul imunitar fără ca organismul să fi fost expus în mod real unui agent patogen.
Această idee, publicată în revista Nature Neuroscience în aprilie 2026, a fost explorată printr-un experiment ingenios. Cercetătorii au folosit realitatea virtuală pentru a simula un risc de infecție asupra unor voluntari.
Participanții au fost împărțiți în trei grupuri, fiind inițial expuși la avatare virtuale „neutre”. Ulterior, într-o a doua sesiune, au fost introduse aleatoriu avatare „anxiogene” și, mai ales, avatare considerate „infectate”, ale căror fețe prezentau semne vizibile de boală.
Era firesc ca unele dintre aceste avatare să stârnească repulsie, un factor crucial în declanșarea reacțiilor de evitare, mai ales când acestea pătrundeau mai mult sau mai puțin adânc în „spațiul peripersonal” al voluntarilor.
Acest spațiu reprezintă zona imediată din jurul corpului, un loc unde se pregătesc anticiparea și reacțiile la interacțiunile cu mediul, grație integrării multisenzoriale. După această etapă, autorii studiului au clasificat participanții în funcție de pragurile lor de repulsie, dar și de anxietate.
După expunerea la avatarele virtuale, echipa de cercetători a măsurat răspunsurile neuronale, comportamentale și imunitare ale voluntarilor. Aceasta a fost realizată prin multiple metode, incluzând imagistica prin rezonanță magnetică funcțională, psihofizica și electroencefalografia.
A urmat apoi o serie de comparații complexe: între răspunsurile la avatarele care prezentau semne de infecție, cele „anxiogene” și cele „neutre”, dar și cu răspunsurile la un contact real cu un agent patogen, cum ar fi, de exemplu, printr-o injecție cu vaccin antigripal.
Unul dintre cele mai revelatoare rezultate a arătat că tipul de avatar folosit determina evoluția efectului legat de spațiul peripersonal între cele două sesiuni.
În cazul avatarelor „infectate”, acest efect s-a manifestat de fiecare dată, indiferent de gradul de pătrundere în spațiul peripersonal al voluntarilor. Nivelul de răspuns în aceste cazuri a fost remarcabil de similar cu cel generat de un contact real între organism și un agent patogen.
Autorii studiului au precizat, de asemenea, că acest tip de răspuns implica zonele cerebrale fronto-parietale, o regiune a creierului responsabilă tocmai cu detectarea invaziei spațiului peripersonal.
Ulterior, se produce o alterare a conectivității în interiorul hipotalamusului, un element esențial al interfeței neuro-imunitare. Aceasta declanșează modificări comportamentale, inclusiv activarea sistemului imunitar și, în mod specific, a celulelor limfoide înnăscute (ILC).
În concluzie, cercetătorii sunt de părere că sistemele neuronal și imunitar acționează împreună pentru a anticipa o amenințare de infecție, chiar și în absența unui contact fizic.
Deși sunt necesare lucrări suplimentare pentru a obține mai multă certitudine, oamenii de știință dispun acum de o pistă extrem de interesantă pentru a studia așa-numita „interfață anticipatorie”, o zonă de convergență între percepție, cogniție și imunitate.
