Pe culmea Weißenspitze, în Alpii Stubai din Tirolul austriac, ghețarul care în 2019 mai avea zece metri grosime a ajuns astăzi la doar cinci.
Straturile sale, cândva o arhivă solidă a atmosferei, se subțiază cu o viteză care transformă fiecare centimetru de gheață într-un document pe cale de dispariție.
Andrea Fischer, glaciolog și geofizician, desemnată Științificianul anului 2023 de Clubul jurnaliștilor de educație și știință din Austria, studiază de ani buni ghețarii austrieci.
Concluziile sale sunt ferme: acești ghețari au atins un punct de rupere care anunță o topire masivă, inevitabilă chiar și dacă încălzirea globală nu s-ar agrava.
Metoda ei pornește de la carote glaciare – cilindri din gheață extrași strat cu strat – și continuă cu datare cu carbon a resturilor organice prinse în interior, frunze și crenguțe care devin martori în miniatură ai trecutului. Scopul: reconstituirea istoriei climatice a ultimelor 5.000 de ani. Într
-un articol publicat la 13 martie 2026 în revista Frontiers, Fischer și colegii ei au prezentat rezultatele unei astfel de investigații pe Weißenspitze. În 2019, echipa a urcat pe ghețar pentru a preleva probe.
Analizele ulterioare au citit compoziția chimică a fiecărui strat, ca pe niște pagini succesive din jurnalul atmosferei. Descoperirea i-a surprins chiar și pe cercetători: printre cele mai recente straturi s-au găsit urme de poluare datând din Evul Mediu, mai exact din secolul al X-lea.
Patru elemente au ieșit în evidență: argintul, arzenul, cuprul și plumbul. O semnătură chimică specifică zonelor în care se practica atunci metalurgia extractivă.
Emisiile provenite din topirea și prelucrarea minereurilor au călătorit pe distanțe mari, purtate de curenții de aer, pentru a se depune apoi pe zăpezile de altitudine, unde au rămas prinse în gheață.
În același timp, cercetătorii au identificat cantități mari de carbon negru (funingine), un reziduu al arderii incomplete a lemnului sau a vegetației. Concentrațiile indicate sugerează defrișări pe scară largă, cel mai probabil pentru transformarea terenurilor în suprafețe agricole.
În aceste straturi subțiate de vreme, economia medievală a Austriei apare în relief: prosperă, alimentată în special de exploatarea argintului. Dar în același timp, gheața consemnează fără echivoc un alt fapt: poluarea produsă de oameni nu a început odată cu Revoluția Industrială.
Fără să știe, oamenii de atunci au lăsat în urmă particule și metale grele pe care alții aveau să le regăsească după un mileniu. Ceea ce lipsește, însă, sunt tocmai urmele Revoluției Industriale.
Echipa lui Andrea Fischer nu le-a găsit pe Weißenspitze pentru că straturile din acea perioadă s-au topit deja. Ar fi fost straturi bogate în detalii despre o epocă a creșterii accelerate și a emisiilor ridicate de carbon.
Potrivit cercetătorilor, și alți ghețari au pierdut aceste pagini ale arhivei lor naturale. Concluzia practică a studiului este una de prioritizare: e nevoie ca viitoarele carote să vizeze ghețarii care se topesc cel mai repede, pentru a salva informațiile pe care încă le mai păstrează.
