Este una dintre marile provocări ale cosmologiei moderne: cum faci mecanica cuantică, legea lumilor infinitezimale, să conviețuiască cu relativitatea generală, regula care guvernează imensitățile cosmice? Până acum, cele două au părut ireconciliabile.
O echipă canado-americană crede însă că a găsit o ieșire din impas, întorcându-se la leagănul creației. Au modificat, cu măsură și curaj, celebrele ecuații ale lui Albert Einstein. Iar expansiunea vertiginoasă a cosmosului s-a lăsat, pentru prima dată, explicată limpede.
Modelul standard al nașterii universului se bazează pe ideea de inflație cosmică. Pe scurt: în primele clipe, un univers incredibil de dens și fierbinte ar fi trecut printr-o dilatare fulgerătoare, impulsionată de o particulă ipotetică numită „inflaton”.
Teoria are o mare virtute — explică de ce cosmosul pare atât de omogen în observațiile astronomice. Dar are și o fisură serioasă. Cu cât fizicienii împing calculele mai aproape de început, cu atât energiile devin mai extreme, iar modelul matematic se clatină până la prăbușire.
Era nevoie de o explicație pentru scânteia originară care să nu inventeze, la fiecare obstacol, noi variabile sau particule-fantomă. Aici intervin teoreticienii de la Universitatea din Waterloo și de la Institutul Perimeter din Canada.
În loc să adauge straturi de complexitate, au ales să întărească o teorie existentă: gravitația quadratică. Cum o descrie, cu un strop de ironie, coautorul Jérôme Quintin, este o versiune „Einstein la pătrat”.
Această variantă revizuită a relativității generale rămâne stabilă matematic chiar și în fața energiilor amețitoare din primele fracțiuni de secundă ale universului.
Iar atunci se întâmplă lucrul esențial: calculele arată că gravitația astfel modificată declanșează în mod natural expansiunea fulgerătoare a cosmosului, înainte ca spațiul-timp să revină la un comportament clasic.
Mai mult, această modelare se potrivește perfect cu cele mai recente observații ale universului, acolo unde vechile variante ale inflației începeau să lase loc neconcordanțelor. Punctul forte nu stă doar în eleganța matematică a lucrării, publicată în Physical Review Letters.
Rar pentru un model de gravitație cuantică, acesta este efectiv verificabil. Teoria prezice existența unui nivel minim de unde gravitaționale generate în timpul fazei de inflație.
Dacă ipoteza este corectă, detectoarele de nouă generație — precum observatorul spațial LISA, a cărui lansare este prevăzută pentru 2035 — ar putea capta ecoul acestei amprente originare.
Iar fizica cuantică ar părăsi, în sfârșit, tabla de scris a laboratoarelor pentru a se confrunta cu realitatea necosmetizată a universului nostru.
