În drum spre vacanță, într-o mașină încărcată cu bagaje și replici ironice, discuția ajunge adesea la aceeași întrebare: cine are, de fapt, un simț al orientării mai bun? Stereotipul e vechi și tenace: bărbații se descurcă mai bine, femeile rătăcesc drumul.
În spatele glumelor, însă, cercetările au încercat să afle dacă există o explicație fiziologică sau dacă totul ține, mai degrabă, de felul în care ne raportăm la așteptările societății. Efectul stereotipului apare devreme și acționează pe nevăzute.
Ideea „deficitului feminin la orientare” poate modela comportamentul fără ca persoana vizată să-și dea seama. Într -un studiu realizat de specialiști francezi, femeile care știau dinainte scopul evaluării au avut rezultate mai slabe.
„Simplul fapt de a fi evaluate într-un domeniu pentru care grupul lor este asociat cu un stereotip negativ pare să provoace o performanță mai mică în acel domeniu.
Pe măsură ce continuăm să înțelegem procesele care stau la baza acestor efecte, viitoarele cercetări ar trebui să se concentreze pe strategiile de combatere a amenințării stereotipului”, afirmă cercetătorii. Presiunea nu e stridentă. E difuză, dar consecventă.
Pe pista explicațiilor biologice, atenția s-a îndreptat și spre testosteron, hormonul sexual considerat de multe ori responsabil pentru diferențele de performanță spațială.
În 2016, o universitate din Norvegia a testat această ipoteză pe un grup de aproximativ 40 de femei adulte, cu vârsta de până la 30 de ani.
Jumătate au primit o doză de testosteron, apoi toate au trebuit să memoreze un traseu folosind ochelari 3D. Rezultatul a fost nuanțat: „Grupul care a primit testosteron a avut o reprezentare mai bună a direcțiilor din mediu și a obținut scoruri semnificativ mai mari la sarcina de rotație mentală față de grupul placebo, însă reușita navigației și strategia de navigare au fost similare în ambele grupuri”, explică oamenii de știință.
Cu alte cuvinte, un mic avantaj la rotație mentală, dar fără impact major asupra felului în care te orientezi efectiv pe traseu. Concluzia lor: testosteronul are un efect neglijabil asupra ansamblului recunoașterii spațiale. În schimb, antrenamentul contează.
Iar jocurile video de acțiune au intrat pe terenul marilor egalizatori. O echipă de la Universitatea din Toronto a arătat că practicarea acestor jocuri îmbunătățește rotația mentală, adică abilitatea de a roti în minte obiecte sau locuri.
După doar zece ore de antrenament cu un joc video de acțiune, participanții au înregistrat progrese substanțiale la atenția spațială și la rotația mentală, cu beneficii mai mari pentru femei decât pentru bărbați. Grupul de control, care a jucat un joc fără acțiune, nu a arătat nicio îmbunătățire.
Diferența o face exercițiul, nu eticheta. O altă ipoteză a fost cărămizită în imaginarul colectiv: moștenirea preistorică. Bărbatul urmărea prada, trebuia să se întoarcă, deci își antrena simțul orientării; femeia nu ar fi avut aceeași presiune evolutivă.
Asemenea explicații oferă o poveste coerentă, însă studiile actuale nu găsesc un „cod” al orientării împărțit pe sexe. Nu sexul stabilește nivelul aptitudinii, ci practica zilnică a deplasării prin mediu, contactul repetat cu repere, rutele și hărțile orașului propriu.
Adevărul cotidian arată mai simplu. Cine merge mult pe jos, cine conduce des, cine se joacă în lumi tridimensionale sau își solicită constant atenția spațială își îmbunătățește orientarea. Cine nu o face, rămâne în urmă.
Și, dincolo de statistici și ipoteze, există oameni care par să nu aibă deloc acest simț: trăiesc fără el și își inventează propriile metode pentru a urma un itinerar.
