Când un frelon gigant asiatic se apropie de un stup, liniștea se rupe. Zumzetul obișnuit se transformă într-un semnal de alarmă pe care albinele îl trimit, toate odată, ca și cum ar apăsa o sirenă comună.
O nouă cercetare realizată de o echipă de la Wellesley College arată că albinele asiatice (Apis cerana) produc un sunet distinct de avertizare, menit să-și alerteze suratele în fața unei atac al acestor prădători. Frelonii sunt mulți și variați în lume, peste douăzeci de specii.
Dintre ei, frelonul gigant asiatic (Vespa mandarinia), originar din Asia de Sud-Est și din unele regiuni ale Extremului Orient rus, inspiră probabil cea mai multă teamă.
Are mandibule uriașe, iar în atac decapitează rapid albinele pentru a ajunge la torace, unde se află mușchii care pun în mișcare aripile. O mică ceată de astfel de prădători poate anihila aproximativ 30.000 de albine în doar 90 de minute.
Pentru multe specii de albine, un astfel de asalt înseamnă neputință. Albinele asiatice, însă, nu stau cu picioarele încrucișate. De peste 25 de ani, Heather Mattila studiază albinele. Din 2013, interesul ei s-a concentrat pe albinele asiatice.
Anul trecut, echipa sa a documentat în Vietnam primul caz cunoscut de „utilizare a uneltelor” la albine: lucrătoarele colectau excremente de animale și le aplicau la intrarea stupilor. Acele „baraje” improvizate au fost asociate cu mai puține atacuri ale frelonilor.
Observații similare au fost raportate, în mod anecdotic, în Bhutan, în sud-estul Chinei, în Nepal și în Thailanda.
În plus, aceste albine reacționează rapid: se strâng într-un val compact, își arcuiesc abdomenul spre intrus într-un gest amenințător și, uneori, îl înconjoară atât de strâns încât frelonul moare asfixiat. Noile observații aduc încă o piesă la acest arsenal defensiv: strigătele de alarmă.
În teren, cercetătorii au remarcat că nivelul de zgomot din stupi crește brusc când frelonii giganți se apropie. „Le puteam auzi la câțiva metri distanță”, își amintește Mattila. Echipa a montat microfoane în colonii și a înregistrat video activitatea din stupinele apicultorilor locali.
La final, au strâns peste 30.000 de semnale emise de albine în 1.300 de minute de înregistrări. Albinele comunică mult prin sunet, iar repertoriul lor e surprinzător de variat.
Printre semnalele cunoscute se numără „semnalul de oprire”, produs prin vibrarea aripilor sau a toracelui, de obicei ca răspuns la un prădător.
Sunetele descoperite acum pornesc tot din vibrații ale aripilor ori toracelui, dar se diferențiază clar: sunt mai dure, neregulate, cu frecvențe care sar brusc.
Coloniile aflate sub atacul frelonilor giganți deveneau „zgomotoase și frenetice”, în contrast evident cu calmul relativ al coloniilor martor. Mattila observă că aceste semnale seamănă, prin trăsăturile lor, cu multe apeluri de alarmă ale mamiferelor.
Sunt ușor de recunoscut și transmit imediat ideea de pericol celor cărora le sunt adresate. Prima oară când le-a auzit, spune că a simțit fiori. „Pare o experiență universală.”
În același timp, albinele expuneau o glandă producătoare de feromoni, sugerând că, în momentele critice, combină mai multe canale de comunicare pentru a-și mobiliza colonia.
Un pas următor al cercetării va fi să clarifice rolul exact al acestei glande în organizarea răspunsului la atacurile frelonilor.
