La patruzeci de ani după instaurarea unui moratoriu global menit să protejeze giganții mărilor, realitatea rămâne incomodă: vânătoarea comercială nu a dispărut cu adevărat.
În timp ce Comisia Balenieră Internațională (CBI) marca revenirea de pe marginea prăpastiei a unor specii odinioară aproape dispărute, câteva națiuni au continuat să exploateze fisuri juridice pentru a-și păstra harpoanele în funcțiune.
Între tradiții contestate și carne vândută ieftin pentru hrana animalelor de companie, activiștii ridică din nou tonul: o industrie considerată de ei de neapărat a ajuns la capăt de drum. Moratoriul din 1986 a fost, la vremea lui, o victorie istorică.
După un secol XX sângeros, în care au fost ucise 2,9 milioane de balene, stoparea declinului biodiversității marine părea o linie roșie asumată la nivel global. Măsura a dat rezultate în unele zone, unde populațiile s-au refăcut parțial. Dar n-a reușit să-i dezarmeze pe toți.
Islanda, Norvegia și Japonia—trei dintre cele mai prospere țări ale lumii—sunt acuzate că au ocolit spiritul și litera dreptului internațional. Metodele au variat, de la programe de „cercetare științifică” folosite ca scut legal, până la obiecții oficiale depuse la tratat.
Scopul, însă, a rămas același. Se estimează că, de la interdicția globală încoace, aceste trei state au ucis aproximativ 45.000 de balene. „Este incredibil că trei națiuni bogate par să aibă un unghi mort când vine vorba de dreptul internațional și de balene.
Își justifică poziția invocând diverse lacune ale tratatului și afirmând că CBI nu își respectă mandatul inițial, care [în viziunea lor] viza dezvoltarea ordonată a industriei baleniere”, a declarat Clare Perry, consilier principal în oceanografie la Agenția de Investigații de Mediu, pentru IFLScience.
Acolo unde guvernele invocă necesitatea economică și sustenabilitatea practicii, cifrele spun altceva. Cererea globală pentru carnea de balenă se prăbușește de la an la an.
În Islanda și Japonia, stocurile se acumulează, iar o parte tot mai mare din capturi ajunge, bradată, în rafturile dedicate hranei pentru animale.
Când tragi linie și la costul de mediu, nota devine și mai greu de apărat: emisiile navelor, energia imensă consumată pentru a congela și transporta carnea pe mii de kilometri, toate compun o amprentă climatică disproporționată.
Iar știința adaugă un detaliu esențial: balenele vii sunt aliați climatici. Prin rolul lor în stabilizarea rețelelor trofice și prin cantitățile semnificative de carbon pe care le fixează de-a lungul vieții, aceste mamifere contribuie la sănătatea oceanelor și a atmosferei.
Dincolo de cifre și mandate, indignarea vine și din felul în care se moare pe mare. Un raport din 2023 a documentat brutalitatea metodelor de ucidere: ținte masive, în mișcare, lovite cu harponul în larg, unele balene pot agoniza ore întregi înainte să-și dea ultima suflare.
Nu există, în condițiile actuale, o metodă cu adevărat umană care să asigure o moarte instantanee pentru un animal de asemenea dimensiuni, vânat de pe o platformă aflată în mișcare.
Și totuși, semnalele politice curg în sens invers: Norvegia și-a majorat cota pentru 2026 la 1.641 de exemplare de balenă Minke, iar Japonia a adăugat balena comună pe lista speciilor permise în 2024.
În fața acestei încăpățânări de a continua, o nouă petiție internațională le cere acestor țări să lase harpoanele în urmă și să se alăture onest eforturilor de cooperare pentru protejarea mediului.
Mesajul este limpede: soarta giganților mărilor nu poate atârna la nesfârșit de deciziile câtorva națiuni rămase ancorate într-un trecut industrial care se stinge.
