Clubul animalelor inteligente pare să se lărgească de la un sezon la altul, dar peștii rămân adesea la ușă. Creier mic, puține șanse la capitolul recunoaștere socială. Și, mai ales, niciun motiv evident pentru ca evoluția să-i fi învățat să distingă oameni.
Asta până când, la o stație de cercetare din Marea Mediterană, câțiva pești au început să se țină după un anume scafandru. Cel care purta hrana pentru experimente. Îl urmăreau doar pe el, ignorându-i pe ceilalți. Coincidență? Sau o abilitate subtilă, trecută cu vederea?
O echipă de la Institutul Max Planck pentru comportamentul animal, din Germania, a decis să lămurească misterul. Întrebarea era simplă, dar grea: pot peștii să recunoască oameni în mediul lor natural?
Până acum, indicii clare aveam doar din laborator, unde o specie crescută în captivitate, peștele arcaș, identificase imagini computerizate cu fețe umane. În larg, însă, dovezile lipseau.
„Nimeni nu s-a întrebat cu adevărat dacă peștii sălbatici au capacitatea sau chiar motivația de a ne recunoaște, atunci când pătrundem în lumea lor subacvatică”, spune Maëlan Tomasek, doctorand la Max Planck și co-prim autor al studiului.
Răspunsul a venit odată cu rezultatele publicate pe 18 februarie în revista Biology Letters: în mediul natural, peștii pot distinge oamenii folosind indicii vizuale externe.
Experimentele au avut loc la opt metri adâncime, în larg, într-o zonă în care unele populații de pești sunt obișnuite cu prezența umană. „Au fost voluntari în toată regula, liberi să vină și să plece oricând”, notează Katinka Soller, coautoare a studiului și doctorandă la același institut.
Prima etapă a fost un antrenament: Soller trebuia să vadă dacă peștii pot învăța s-o urmeze. La început purta un vest roșu intens, ca să le atragă atenția, și înota 50 de metri.
Apoi, pas cu pas, renunța la reperele vizuale până rămânea doar cu echipamentul standard, în timp ce hrana era discret ascunsă. Peștii erau recompensați doar după ce o urmăreau pe tot traseul. Dintre zecile de specii din jurul stației, două specii de doradă s-au remarcat. Curioase.
Rapide la învățare. „De îndată ce intram în apă, treceau câteva secunde și îi vedeam venind spre mine, parcă răsăriți de nicăieri”, își amintește Soller. Aceiași indivizi reveneau zi după zi, atât de consecvent încât cercetătoarea le-a dat nume. Bernie, cu două solzi argintii strălucitori pe spate.
Alfie, cu o mică crestătură în înotătoarea caudală. După doar 12 zile de antrenament, aproape douăzeci de pești o urmăreau sistematic pe Soller pe distanța de 50 de metri. Era momentul pentru pasul următor.
În a doua etapă, echipa a testat dacă aceiași pești o pot deosebi pe Katinka Soller de Maëlan Tomasek, celălalt scafandru din studiu. La început, echipamentul lui Tomasek era clar diferit, cu zone colorate pe costum și pe labe.
Cei doi porneau din același punct și înotau în direcții opuse, însă doar Soller oferea hrană. În prima zi, peștii i-au urmat în mod egal. Din a doua zi, balanța s-a înclinat vizibil: din ce în ce mai mulți o alegeau pe Soller.
Cercetătorii s-au concentrat pe șase indivizi anume și au observat curbe de învățare clare. Peștii păreau să-i testeze pe ambii scafandri, ca să identifice repede pe cel care le aducea recompensa. Când însă cei doi au purtat echipamente identice, peștii n-au mai reușit să-i diferențieze.
Concluzia a fost că animalele legau diferențele de echipament, mai ales culorile, de fiecare persoană. „Aproape toți peștii văd culorile, așa că nu e deloc surprinzător ca doradele să-l fi identificat pe scafandrul potrivit după anumite nuanțe de pe corp”, explică Tomasek.
„I-am văzut apropiindu-se de fețele noastre și examinându-ne atent corpul. Parcă ei ne studiau pe noi, nu invers”, povestește Soller.
În apă, oamenii fac adesea același lucru: măștile distorsionează trăsăturile, iar recunoașterea se bazează, de multe ori, pe diferențele dintre labe, costume și măști. Cu mai mult timp, peștii ar putea învăța și alte semne umane, precum forma mâinilor sau părul.
Alte specii ar putea distinge modele vizuale mai precise. Dincolo de detalii, însă, studiul arată ceva important: peștii dispun de capacități cognitive mai complexe decât se credea. Pot învăța, pot memora și pot diferenția oameni. O formă de inteligență.
Aceste rezultate pun sub semnul întrebării perspectiva noastră antropocentristă și ne obligă să ne regândim relația cu alte specii.
Pentru Alex Jordan, autorul principal al studiului și coordonator de grup la Institutul Max Planck, concluzia vine firesc: nu îl surprinde că animale care trăiesc într-o lume atât de complexă, într-o interacțiune continuă cu nenumărate specii, pot recunoaște oamenii pe baza indiciilor vizuale.
„Surprinzător este că pe noi ne surprinde acest lucru. Poate că le subestimăm capacitățile acestor veri îndepărtați din mările noastre”, spune el.
Iar Maëlan Tomasek adaugă: „Poate părea ciudat să ne imaginăm o legătură între oameni și un pește, un animal atât de departe de noi pe arborele evoluției încât ne e greu să îl înțelegem intuitiv.
Totuși, relațiile dintre oameni și animale pot trece peste milioane de ani de divergență evolutivă, dacă le acordăm atenție. Acum că știm că ei ne văd, e timpul să îi vedem și noi pe ei.”
