În adâncurile cosmice, unde legile fizicii par să se curbeze în moduri inimaginabile, există regiuni de spațiu-timp de o intensitate gravitațională atât de copleșitoare încât nimic, nici măcar lumina însăși, nu-i poate scăpa.
Acestea sunt găurile negre, obiecte misterioase și invizibile prin definiție, a căror prezență o deducem doar prin influența dramatică pe care o exercită asupra mediului lor înconjurător. Universul adăpostește mai multe tipuri de găuri negre.
Există cele de masă stelară, rezultate din colapsul stelelor masive, având o masă de la câteva ori până la aproximativ o sută de ori masa Soarelui. Apoi, se regăsesc găurile negre intermediare, cu o masă cuprinsă între o sută și câteva zeci de mii de ori masa Soarelui.
Dar cele mai impunătoare sunt găurile negre supermasive, a căror masă poate atinge milioane sau chiar miliarde de ori masa Soarelui. Aceste colosuri gravitaționale se află, de regulă, în inima galaxiilor.
Chiar și propria noastră galaxie, Calea Lactee, adăpostește în centru o astfel de entitate: Sagittarius A*. Această gaură neagră supermasivă este de aproximativ patru milioane de ori mai masivă decât Soarele.
A observa un obiect atât de îndepărtat și fundamental invizibil necesită, evident, instrumente excepționale. Acesta este scopul Proiectului EHT (Event Horizon Telescope), lansat în 2017.
El reunește opt radiotelescoape situate în diverse colțuri ale lumii, care, prin combinarea observațiilor lor printr-o tehnică avansată de interferometrie radio, permit cercetătorilor să obțină imagini de foarte înaltă rezoluție ale unor obiecte extrem de îndepărtate.
În 2022, această rețea de telescoape a reușit o performanță remarcabilă, capturând prima imagine a discului luminos din jurul lui Sagittarius A*. Imaginea a dezvăluit un inel strălucitor care înconjura o regiune centrală întunecată.
Această zonă întunecată corespunde găurii negre în sine, un obiect invizibil, dar a cărui prezență este detectabilă datorită efectului pe care îl exercită asupra luminii din jurul său.
Un aspect deosebit de lăudabil al Proiectului EHT este deschiderea datelor de observație către întreaga comunitate științifică. Această abordare permite altor cercetători să reexamineze informațiile și să propună analize complementare sau alternative.
În acest context de colaborare deschisă, o echipă de cercetători japonezi a decis să reanalizeze datele EHT, dar utilizând o abordare diferită. Ei nu s-au bazat pe algoritmii originali ai EHT, ci au aplicat metode de analiză tradiționale.
Demersul lor a condus la o imagine ușor distinctă a lui Sagittarius A*. Noua reprezentare arată un inel luminos cu o asimetrie pronunțată: jumătatea estică a inelului este vizibil mai luminoasă, iar discul pare ușor alungit în acea direcție.
Potrivit autorilor acestei noi analize, publicată în Monthly Notices of the Royal Astronomical Society în 2024, aceste caracteristici ar putea indica o rotație a discului de acreție de materie din jurul găurii negre.
O astfel de observație ar putea oferi informații esențiale despre dinamica complexă a acestui disc de gaz și praf aflat în mișcare rapidă.
Chiar dacă această nouă imagine diferă subtil de cea produsă inițial de echipa EHT, ea consolidează înțelegerea noastră asupra acestor obiecte misterioase și subliniază importanța fundamentală a reproductibilității științifice.
Reanalizarea datelor demonstrează că abordări diverse pot scoate la iveală detalii subtile, dar semnificative, care îmbogățesc modelele noastre despre găurile negre.
Observarea unui disc de acreție în rotație ar putea oferi indicii prețioase despre direcția și viteza acestei rotații, un aspect crucial pentru a desluși modul în care gaura neagră înghite materia și influențează în cele din urmă spațiul cosmic înconjurător.
