Activitățile umane lasă adesea în urmă o amprentă devastatoare asupra faunei și florei, ale căror habitate și surse de hrană se diminuează constant.
Această realitate sumbră este marcată de dispariția ireversibilă a unor specii emblematice, iar avertismentele specialiștilor sunt din ce în ce mai alarmante: se estimează că anual, aproximativ 1500 de specii de animale sunt împinse spre extincție.
Potrivit Listei Roșii a Uniunii Internaționale pentru Conservarea Naturii (UICN), peste 28.300 de specii se confruntă, în prezent, cu amenințarea dispariției definitive, iar responsabilitatea principală revine omului.
Acest număr nu include, din păcate, speciile deja pierdute pentru totdeauna din cauza intervenției noastre. Care sunt însă aceste vieți tăiate brusc din arborele evoluției?
De la dodo, la tigrul de Tasmania, delfinul de China sau oryxul de Libia, fiecare dispariție spune povestea unei interacțiuni umane cu natura, deseori tragică. Să sperăm că istoria nu se va repeta, chiar dacă previziunile rămân pesimiste, în ciuda eforturilor masive de protecție.
Dodo, simbolul național al Insulei Mauritius, nu a reușit să supraviețuiască mult timp după sosirea coloniștilor.
Cunoscut sub denumirea științifică de Raphus cucullatus, această pasăre, prin incapacitatea sa de a zbura și prin docilitatea sa — neavând, se pare, instinctul fricii față de oameni —, a devenit o pradă ușoară pentru marinarii care acostau pe insulă.
Pe lângă vânătoarea directă, soarta i-a fost pecetluită și de animalele domestice aduse de aceștia, precum câini, pisici, porci, anumite specii de maimuțe și chiar șobolani, care le devorau ouăle. La doar o sută de ani de la primul contact cu omul, dodo a dispărut complet.
Tigrul de Tasmania, sau thylacine, era un marsupial carnivor, de mărimea unui lup, recunoscut prin blana sa tigrată. Aparținând ordinului Dasyuromorphia, această specie este considerată dispărută din anul 1936.
Se spune că ultimul exemplar a fost împușcat în Tasmania, cu șase ani mai devreme, de un fermier îngrijorat de siguranța animalelor sale. Extincția tigrului de Tasmania a fost aproape în întregime rezultatul vânătorii intense practicate de crescătorii de oi.
La aceasta s-au adăugat defrișările masive și competiția pentru resurse cu dingos, câinii sălbatici. Delfinul de China (Lipotes vexillifer) a populat, în principal, fluviul Yangtze din China.
Acesta, un cetaceu aflat cu doar câțiva ani în urmă în pericol critic de extincție, este astăzi considerat, din nefericire, dispărut. Numeroase cauze au contribuit la această tragedie.
Poluarea accentuată a fluviului a afectat grav mediul său de viață, iar pescuitul intensiv a reprezentat o amenințare constantă; bărcile, prin zgomotul lor, perturbau ecolocația delfinilor și, adesea, îi loveau cu elicele, în timp ce plasele de pescuit îi prindeau accidental.
Nu în ultimul rând, distrugerea habitatului natural al animalului, cauzată de construirea barajelor, a contribuit decisiv la declinul speciei.
Moa, sau Dinornis, așa cum este cunoscut în botanică, a fost o pasăre gigantică, incapabilă de zbor, un veritabil „dinozaur” aviar originar din Noua Zeelandă. Membră a familiei Dinornithidae, această specie a dispărut complet în secolul al XVI-lea.
Aceeași particularitate care o făcea fascinantă – incapacitatea de a zbura – a transformat-o, din păcate, într-o pradă ușoară pentru primii maori care au colonizat insulele, aceștia fiind responsabili pentru extincția sa.
Ursul Grizzly de California (Ursus arctos californicus), o subspecie a ursului brun, a fost un alt gigant pierdut. Ultima sa apariție oficială a fost înregistrată în Parcul Național Sequoia în anul 1924.
Principalele cauze ale dispariției sale au fost vânătoarea, fie pentru sport, fie din teama de atacuri asupra oamenilor și a animalelor domestice. Această listă dureroasă este, din păcate, departe de a fi exhaustivă.
Nenumărate alte specii de animale au dispărut sau continuă să dispară sub presiunea activităților umane, care se intensifică de la an la an.
