Cifrele prezentate miercuri au coborât ca un verdict implacabil.
Observatorul european Copernicus și institutul american Berkeley Earth au confirmat, simultan, temerile multor climatologi: pentru prima dată în istoria măsurătorilor, temperatura medie globală pe parcursul a trei ani consecutivi depășește cu 1,5°C nivelul preindustrial.
Această limită, înscrisă ca obiectivul cel mai ambițios al Acordului de la Paris din 2015, nu trebuia să fie depășită decât peste câteva decenii. Ea a cedat însă în mai puțin de trei ani.
Acești trei ani care au răsturnat toate proiecțiile includ 2025, clasat al treilea cel mai cald an înregistrat vreodată, cu o temperatură superioară cu 1,47°C față de nivelurile din perioada 1850-1900.
Acest an vine imediat după 2024, care a fost un an record cu 1,6°C peste media preindustrială, și după 2023. Această succesiune de trei ani excepționali nu reprezintă doar o simplă fluctuație statistică.
Oamenii de știință de la Berkeley Earth vorbesc despre o creștere bruscă, sugerând o accelerare a ritmului de încălzire în sine. În spatele acestor medii planetare se ascund situații mult mai extreme în anumite regiuni ale lumii.
Asia Centrală, Antarctica și Sahelul au înregistrat recorduri care depășesc considerabil aceste medii globale. Aceste diferențe regionale ilustrează că încălzirea nu se distribuie uniform: anumite zone suferă deja transformări climatice mult dincolo de pragul teoretic.
Calendarul dezastrului pare să se accelereze. Copernicus anticipează acum că depășirea durabilă a pragului de 1,5°C va fi oficializată până la sfârșitul acestui deceniu.
Oficial, această depășire va fi recunoscută doar atunci când media pe douăzeci de ani va atinge acest nivel, dar traiectoria actuală nu mai lasă niciun dubiu. Această scadență apare cu mai mult de un deceniu mai devreme decât prevedeau modelele climatice cu doar câțiva ani în urmă.
Mauro Facchini, șeful unității Copernicus, a rezumat situația fără ocolișuri în timpul unei conferințe de presă: urgența acțiunii climatice nu a fost niciodată atât de critică. Cu toate acestea, contextul politic mondial evoluează într-o direcție opusă.
Pe măsură ce știința trage semnale de alarmă, politica pare să o saboteze. Statele Unite, al doilea cel mai mare emițător de gaze cu efect de seră de pe planetă, s-au îndepărtat de cooperarea climatică internațională sub administrația Trump. Țara privilegiază acum deschis exploatarea petrolieră.
Mai grav, o utilizare masivă a centralelor pe cărbune a dus la o creștere vertiginoasă a emisiilor americane în 2025, ștergând ani de progrese. Această regresie nu se limitează la Statele Unite. În Franța și Germania, reducerea emisiilor a stagnat anul trecut.
În economiile dezvoltate, efortul climatic își pierde avântul tocmai în momentul în care ar trebui să se intensifice. Previziunile pentru 2026 nu oferă niciun răgaz. Samantha Burgess, de la Copernicus, se așteaptă ca anul viitor să figureze printre cele cinci cele mai calde măsurate vreodată.
Dacă fenomenul El Niño se va manifesta, 2026 ar putea chiar să depășească recordul din 2024. Dar, așa cum subliniază Carlo Buontempo, directorul departamentului de schimbări climatice al observatorului, dacă este 2026, 2027 sau 2028 contează mai puțin.
Traiectoria este acum perfect clară și nu indică decât o singură direcție.
