Schimbările climatice sunt adesea percepute ca un fenomen progresiv, cu efecte graduale: temperaturi în creștere, nivelul mărilor care se ridică, ecosisteme perturbate.
Totuși, o cercetare recentă, prezentată la conferința Goldschmidt 2025 de la Praga, sugerează că impactul acestora ar putea fi mult mai „exploziv” decât am anticipat. Și nu este o simplă figură de stil.
Prin analiza vulcanilor chilieni care au marcat ultima perioadă glaciară, oamenii de știință au descoperit un fenomen tulburător: topirea accelerată a ghețarilor ar putea reactiva vulcani considerați adormiți, crescând frecvența și intensitatea erupțiilor în numeroase regiuni ale lumii.
Principiul din spatele acestei amenințări este relativ simplu de înțeles. Ghețarii masivi care acoperă anumiți vulcani exercită o presiune imensă asupra scoarței terestre. Această presiune acționează ca un capac, limitând acumularea de gaze și magmă în camerele magmatice situate adânc în subteran.
Însă, pe măsură ce straturile groase de gheață se topesc sub influența încălzirii globale, acest „capac” se ridică. Gaze sub presiune se dilată, magma își găsește o cale mai ușoară către suprafață, iar condițiile devin perfecte pentru declanșarea unor erupții vulcanice violente.
Ideea nu este cu totul nouă; încă din anii 1970, unii savanți au teoretizat această legătură între deglaciație și activitatea vulcanică. Însă, până de curând, datele concrete pentru a confirma sau cuantifica fenomenul erau puține.
Pentru a aduce lumină asupra acestei ipoteze, o echipă de geologi, condusă de Pablo Moreno Yaeger, doctorand la Universitatea din Wisconsin-Madison, a întreprins un studiu detaliat asupra a șase vulcani din sudul Chile, printre care și Mocho-Choshuenco, actualmente inactiv.
Această zonă a fost acoperită de o calotă glaciară impresionantă în timpul ultimei ere glaciare, acum 26.000 până la 18.000 de ani.
Analizând cristalele formate în rocile vulcanice și măsurând descompunerea argonului – un izotop eliberat în timpul erupțiilor – cercetătorii au reușit să reconstituie istoricul erupțiilor acestor vulcani.
Concluzia lor este neechivocă: în perioada glaciară, erupțiile au fost rare și de intensitate redusă. Însă, de îndată ce gheața a început să se retragă, o serie de erupții explozive s-au produs, eliberând energia acumulată sub scoarță pe parcursul a mii de ani.
Acesta nu este primul caz în care un astfel de fenomen este observat. În Islanda, la sfârșitul ultimei glaciații, activitatea vulcanică a crescut de 30 până la 50 de ori, ca răspuns la retragerea ghețarilor.
Cu toate acestea, dinamica este încă subestimată în cazul sistemelor vulcanice continentale, inclusiv în zone precum Antarctica, Rusia, America de Nord sau Noua Zeelandă.
Un studiu din anul 2020 a scos în evidență faptul că 245 de vulcani potențial activi la nivel global sunt acoperiți de gheață sau se află la mai puțin de cinci kilometri de un ghețar.
Asta înseamnă că o parte semnificativă dintre aceste „bombe cu ceas naturale” ar putea fi activate în deceniile următoare.
Moreno Yaeger subliniază că un aspect crucial al problemei este grosimea inițială a stratului de gheață: cu cât ghețarul este mai masiv, cu atât depresurizarea este mai bruscă atunci când se topește.
El avertizează că „exact acest lucru se întâmplă în prezent în anumite zone din Antarctica, ceea ce ar trebui să ne alerteze”. Pe termen scurt, erupțiile vulcanice masive pot părea chiar benefice pentru climă.
Ele eliberează în atmosferă aerosoli sulfuroși, care formează un fel de voal ce reflectă razele solare. Se știe că unele erupții istorice, cum ar fi cea a vulcanului Tambora din 1815, au provocat răciri temporare semnificative. Pe termen lung însă, tabloul este cu totul diferit.
Aceiași vulcani emit și cantități considerabile de gaze cu efect de seră, precum dioxidul de carbon și metanul, care se acumulează în atmosferă și contribuie la încălzirea globală.
Acest mecanism creează o buclă de feedback deosebit de îngrijorătoare: încălzirea globală topește ghețarii, ceea ce declanșează mai multe erupții, iar acestea, la rândul lor, agravează încălzirea, într-un ciclu potențial vicios.
Acest fenomen nu este rodul științifico-fantasticului, ci un proces geologic natural accelerat semnificativ de emisiile noastre de gaze cu efect de seră.
Faptul că anumiți vulcani au rămas liniștiți de secole sau că sunt îngropați sub gheață nu garantează în niciun fel inofensivitatea lor în viitorul apropiat.
Cercetătorii fac apel la o monitorizare sporită a acestor vulcani glaciari, în special în zonele insuficient studiate, cum ar fi Patagonia, Siberia sau anumite regiuni polare.
Înțelegerea profundă a dinamicii dintre topirea ghețarilor și activitatea vulcanică a devenit o prioritate științifică și o cerință vitală pentru siguranța globală.
