În Statele Unite, cercetători au construit un instrument de simulare cu un scop precis: să anticipeze felul în care fulgerul interacționează cu structura unui avion. Ideea este simplă și ambițioasă în același timp.
Dacă înțelegi traseul electric și punctele vulnerabile, poți proiecta aparate mai reziliente în fața unui fenomen pe cât de spectaculos, pe atât de imprevizibil. Frica de zbor are multe fețe. Pentru unii, claustrofobia apasă încă dinainte de decolare.
Pentru alții, gândul unei erori de pilotaj, al turbulențelor sau al unui posibil accident rămâne în planul doi al minții. Mai rar discutată este teama de fulgere.
Iar aici faptele sunt limpezi: un avion de linie este lovit, în medie, de una până la două ori pe an, adică aproximativ o dată la o mie de ore de zbor.
Constructorii și companiile aeriene repetă, justificat, același mesaj: aparatele sunt gândite ca niște cuști Faraday, astfel încât curentul să circule pe exteriorul fuselajului, protejând pasagerii și sistemele interne. Riscurile sunt oficial minime.
Chiar și așa, pot apărea stricăciuni mici, localizate, cum ar fi la nivelul radomului, vârful în formă de dom care adăpostește radarul.
Pe acest teren, o echipă de la Massachusetts Institute of Technology a dezvoltat un instrument capabil să prevadă modul în care fulgerul interacționează cu diferite tipuri de aeronave. Rezultatele sunt prezentate într-un comunicat oficial și într-o publicație în IEEE Xplore din 3 noiembrie 2025.
Finanțat parțial de Boeing, instrumentul generează hărți de zonare care evidențiază părțile unui avion ce au nevoie de niveluri distincte de protecție în funcție de expunere.
Fiecare simulare însumează mii de arcuri de fulger și urmărește cum se propagă pe întreaga aeronavă, în raport cu forma, altitudinea și viteza acesteia.
Zonele cu expunere ridicată pot fi astfel întărite printr-un blindaj suplimentar, iar concepția viitoarelor avioane poate integra aceste date pentru a ridica standardul de siguranță în fața descărcărilor electrice.
Există însă o limită clară: o protecție maximă peste tot ar îngreuna excesiv aparatul. Greutatea înseamnă costuri, mai ales de carburant, iar companiile aeriene urmăresc cu atenție această balanță. De aceea, zonarea devine esențială.
Permite o distribuție inteligentă a materialelor și a soluțiilor de protecție, acolo unde sunt cu adevărat necesare, păstrând în același timp o masă totală acceptabilă. Cercetătorii iau în calcul adaptarea conceptului și pentru alte tehnologii expuse riscului, în special pentru eoliene.
Acestea sunt vulnerabile prin simpla lor înălțime. Impacturile pot afecta palele și alte componente, pot declanșa incendii, pot produce căderi de fragmente și opriri ale producției.
Chiar dacă turbinele sunt deja echipate cu sisteme de protecție împotriva trăsnetelor, precum paratrăsnete, instrumentele de modelare ar putea contribui la o siguranță și mai ridicată.
